News Flash:

Pelerinii din toata tara iau Iasul cu asalt, pentru a se inchina la Moastele Sfintei Parascheva. Sfaturi utile pentru pelerini: Ce trebuie sa faceti pentru a nu ajunge la spital

9 Octombrie 2015
1081 Vizualizari | 0 Comentarii
pelerinaj iasi
Mai multi pelerini au ajuns in unitatile de primire a urgentelor cu pusee hipertensive iar un pacient a necesitat terapie de urgenta dupa p criza epileptica. In 2014 o femeie de 61 de ani cu probleme cardiace si-a pierdut viata in timp ce statea la coada la moaste iar in 2013 o alta pacienta de 55 de ani din Ploiesti nu a mai putut fi resuscitata. Nu au fost singurele cazuri in care pelerini care au stat prea multe ore in picioare la rand au avut nevoie de ingrijiri medicale.
 
Pentru ca sarbatoarea sa nu va fie tulburata de probleme medicale va recomandam sapte reguli simple. Ele se refera la imbracaminte, alimentatie, medicatie si modalitati de reactie atunci cand apare o urgenta. In caz contrar va veti numara printre zecile de pelerini ce au ajuns, ajung sau vor ajunge in fiecare an la urgente pentru variate probleme cardiovasculare, respiratorii sau neuropishice favorizate, determinte sau agravate de frig, oboseala, alimentatia necorespunzatoare sau boli preexistente.
 
 
1. Mai précis, pentru ca noaptea temperaturile se pot apropia de zero grade, este bine sa aveti si haine mai groase si sa evitati imobilizarea prelungita. Nu este recomandat sa va incalziti consumand alcool.
 
2. Mancati macar o gustare cu cel putin cateva ore inainte de a va aseza la coada de la mitropolie. Asteptarea se poate prelungi iar hipoglicemiile si starile lipotimice pot deveni probleme redutabile in conditii de aglomeratie,
 
3. Nu-i lasati neinsotiti pe cei cu probleme de ordin psihologic sau psihiatric pentru a evita acutizarea afectiunilor de baza.
 
4. Nu intrerupeti tratamentul pentru bolile pe care le aveti, precum si cele cardiace sau metabolice, doar pentru a putea participa la pelerinaj, pentru a nu le agrava sau complica evolutia.
 
5. In cazul aparitiei oricarei simptomatologii mergeti rapid la spital, eventual cu mijloacele proprii disponibile, pentru a scurta timpul pana la prezentare, tinand cont ca aglomeratia sau caile dificile de acces va pot crea multe probleme.
 
6. Incercati sa luati legatura cu medicul de familie, mai ales pentru afectiunile minore, pentru a nu fi nevoiti sa stati zeci de ore prin salile de asteptare ale vreunui spital.
 
7. Sunati la 112 cand nu va puteti incadra rapid intr-un anumit tip de patologie (cardiaca, digestiva etc) pentru ca, in absenta unui spital regional de urgenta, mobloc, cu toate specialitatile necesare, va puteti trezi ca inlocuiti pelerinajul de la moaste cu un pelerinaj pe la mai multe spitale din Iasi.
 
 
Conf. univ. dr.Tudor Ciuhodaru
Medic primar urgente
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1233 (s) | 43 queries | Mysql time :0.007326 (s)