News Flash:

Pelerinajul de Sfanta Maria de la Nicula, unul dintre cele mai importante evenimente religioase din Ardeal

14 August 2014
1188 Vizualizari | 0 Comentarii
Pelerinajul de Sfanta Maria de la Nicula
Pelerinajul de la Nicula, care are loc in fiecare an de Sfanta Maria Mare, este unul dintre cele mai importante evenimente religioase din Transilvania, dar si din intreaga tara.
Manastirea de la Nicula este atestata documentar in anul 1552. In primul secol de existenta a fost o asezare monahala modesta, "un fel de sihastrie a catorva calugari retrasi in pustietatea codrului, pastrand urma discretiei la fel ca in cazul altor vetre monahale ardelene", dupa cum sustin reprezentantii Mitropoliei Clujului.
Numele ei a iesit la lumina de abia in primavara anului 1699, prin icoana Maicii Domnului, zugravita in 1681 de catre preotul ortodox Luca din Iclod, cumparata de la acesta de nobilul roman Ioan Cupsa si donata apoi Manastirii Nicula. Icoana, care este elementul central al pelerinajului, s-a dovedit a fi facatoare de minuni. Icoana o reprezinta pe Fecioara Maria cu pruncul Isus in brate si a devenit, peste secole, una dintre cele mai emblematice reprezentari ale Fecioarei in Transilvania.
In secolul al XVIII-lea, manastirea devine din ortodoxa greco-catolica.
"In 1700, sub presiunea curtii imperiale din Viena, a luat fiinta in Transilvania Biserica Unita cu Roma (Greco-Catolica), in care au fost incorporati o mare parte a romanilor ortodocsi — preoti si mireni—, increzatori in viata mai buna care li se promitea. Ultimele bastioane de rezistenta ortodoxa au fost insa manastirile, pe care generalul Bukow, la ordinul imparatesei Maria Terezia, le-a distrus cu tunurile si cu tortele; calugarii acestora — cei scapati cu viata — s-au refugiat peste munti. In 1774 mai exista in Nicula un singur calugar ortodox; dupa toate probabilitatile, acesta este anul in jurul caruia manastirea Nicula a intrat sub administratie greco-catolica. Desi ca manastire  propriu-zisa, cu calugari si pravila monahala, nu a functionat decat 13 ani, intre 1935 si 1948, ea a continuat sa ramana obiectiv de pelerinaj prin icoana Maicii Domnului", se arata intr-un comunicat al Biroului de Presa al Mitropoliei Clujului, Maramuresului si Salajului.
Biserica de zid de la Nicula a fost construita in perioada anilor 1875-1879-1905, iar pictura interioara a fost facuta in tehnica tempera de profesorul Vasile Pascu, in anul 1961.
Iconostasul care o impodobeste este sculptat in lemn de tei de Samuil Kerestesiu din Tasnad in anul 1938 si are in centru Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Prin forma sa solara, iconostasul este unicat si de o rara frumusete, fiind o adevarata emblema a Niculei.
Cladirea staretiei a fost construita intre 1978-1989 si ea adaposteste un paraclis cu hramul "Sfantul Ierarh Nicolae" si o importanta colectie de icoane vechi, pictate pe sticla si pe lemn, precum si o colectie de carti vechi de cult printre care si "Cazania" mitropolitului Varlaam, tiparita in anul 1643.
"Sunt cunoscute imprejurarile dramatice ale anului 1948, cand dictatura comunista a desfiintat abuziv Biserica Greco-Catolica, iar pe conducatorii ei i-a supus unor aspre persecutii. Singura alternativa a credinciosilor greco-catolici si a unora din preotii lor a fost aceea de a reveni in Biserica de care fusesera despartiti in 1700 si in care, prin libera optiune, se afla si astazi, laolalta cu bisericile si bunurile lor. In contextul de atunci, cei cativa calugari greco-catolici au parasit Manastirea Nicula, dar nu inainte de a ascunde icoana in casa unui taran din Lunca Bontului, unde a stat pana in 1965; revenita in manastire pentru numai cateva ore — si urmarita de vigilenta Securitatii — ea s-a refugiat in sediul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Clujului, de unde s-a intors triumfal si definitiv in 1992. In acest rastimp, de 44 de ani, Nicula a reintrat in conul de umbra al istoriei, ramanand o manastire modesta, cu o viata monahala intru nimic iesita din comun", se arata in comunicatul mitropoliei.
Incepand cu anul 1992, in conditiile libertatii religioase de dupa Revolutia din Decembrie 1989, Manastirea Nicula a devenit al doilea mare centru de pelerinaj din Romania — dupa Mitropolia din Iasi.
Zeci de mii de pelerini participa in fiecare an, de sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, la evenimentele organizate de Arhiepiscopia Clujului, Vadului si Feleacului. Oamenii se aduna din tot Ardealul sau de mai departe, iar unii dintre ei parcurg ultima bucata de drum, pana la portile manastirii, in genunchi, intr-un efort extrem de epuizant. Cei care nu pot face acest lucru inconjoara de cateva ori micuta si vechea biserica de lemn, aflata inca in picioare, in curtea manastirii.
"La slujbele hramului din noaptea si ziua de 15 august participa cateva zeci de mii de inchinatori, fara nicio discriminare confesionala, etnica sau de alta natura; e sigur ca printre ei se afla si catolici, greco-catolici si chiar protestanti, fara ca cineva sa fi fost cumva impiedicat sau stanjenit. Si e tot atat de sigur ca ceea ce atrage poporul la Nicula nu e nimic altceva decat icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, cea care ii confera manastirii o dimensiune duhovniceasca fara egal in Romania. Inainte de toate si mai presus de orice, Manastirea Nicula e un loc al sfinteniei, iar sfintenia ii este conferita cu precadere de icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, cea care a creat, intretine si sporeste un pelerinaj universal si, prin aceasta, ecumenic", se afirma in comunicat.
In primavara anului 2001, arhiepiscopul si mitropolitul Bartolomeu a anuntat proiectul de rectitorire a Niculei, cand a fost sfintita si piatra de temelie a noii biserici si cand, efectiv, s-au inceput lucrarile. Pe langa edificiile cu profil cultural, principala constructie din Manastirea Nicula este noua biserica. Proiectul mai include Casa de creatie, Centru de studii patristice, cladirea unui corp administrativ, Arhondaric si Clopotnita. Pana in prezent s-a reusit edificarea Casei de creatie, ce cuprinde resedinta arhiepiscopului, biblioteca si atelierul de pictura. Biserica manastirii este in faza de finisaje interioare cat si exterioare. In toamna anului 2012, Centrul de studii patristice a fost inaugurat si a gazduit Congresul Facultatilor de Teologie din Patriarhia Romana. 
Tot la Manastirea Nicula mai exista atelierul biblic al mitropolitului Bartolomeu, unde timp de 11 ani acesta a lucrat ca "un palmas al Duhului Sfant" la revizuirea Sfintei Scripturi. In resedinta de la Nicula a mitropolitului se pastreaza biblioteca personala a marelui ierarh, arhiva sa literara, precum si o parte din lucrurile sale personale.
Dupa ce se perinda prin fata Icoanei facatoare de minuni a Fecioarei Maria si apoi participa la Sfanta Liturghie oficiata de mitropolit, credinciosii primesc din partea manastirii sarmale si cozonac. In fiecare an se pregatesc pentru aceasta zi 10.000 de sarmale si de felii de cozonac.
AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1127 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005936 (s)