News Flash:

Papa Francisc atrage de trei ori mai multi credinciosi la Vatican decat Benedict al XVI-lea

3 Ianuarie 2014
480 Vizualizari | 0 Comentarii
Papa Francisc a atras aproape de trei ori mai mulţi credincioşi la Vatican în zece luni de pontificat decât predecesorul său Benedict al XVI-lea într-un an întreg, a anunţat joi Prefectura Casei Pontificale. Potrivit Vaticanului, 6.623.900 de credincioşi au fost prezenţi la audienţele generale, liturgiile şi la rugăciunea Angelus de duminică după alegerea ca papă a lui Jorge Mario Bergoglio pe 13 martie, potrivit unor "date aproximative" furnizate presei.

Numai la audienţele generale săptămânale, care se ţin în mod tradiţional miercuri, Casa Pontificală a înregistrat peste un milion şi jumătate de participanţi, cu o medie de 51.500 de persoane. În ceea ce priveşte rugăciunea Angelus, susţinută duminica şi cu ocazia sărbătorilor religioase importante, aceasta a adunat peste 2,7 milioane de persoane.


Astfel, Sala Paul al VI-lea de la Vatican, prevăzută în acest scop, nu a fost folosită niciodată în decursul a zece luni, având o capacitate prea mică pentru atât de mulţi credincioşi.



Spre comparaţie, în primele 15 luni ale pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea (1978-2005), media credincioşilor prezenţi a fost de 33.000 pe audienţă.


La începutul pontificatului lui Benedict al XVI-lea (2005-2013), din aprilie până în decembrie 2005, 810.000 de credincioşi au fost prezenţi la 32 de audienţe generale de miercuri (în medie 25.300).


Aceste date nu ţin cont de cele câteva vizite efectuate de Papa Francisc în dioceza Romei, pe Insula Lampedusa, la Cagliari (Sardinia) şi Assisi, nici de Zilele Mondiale ale Tineretului, care au avut loc în iulie 2013, la Rio de Janeiro (Brazilia), a precizat Vaticanul.


"Efectul Francisc" este net vizibil la Roma, Piaţa Sfântul Petru fiind frecvent plină până la refuz, cu băi de mulţime care durează ore în şir.


Mediafax.ro

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0830 (s) | 24 queries | Mysql time :0.010868 (s)