News Flash:

Panica la o scoala din Resita

21 Septembrie 2016
1235 Vizualizari | 0 Comentarii
scoala resita
Un elev de la o scoala generala din Resita a fost diagnosticat, pe perioada vacantei, cu pleurezie tuberculoasa, o afectiune necontagioasa care, daca este netratata, poate duce in timp la tuberculoza, situatie care a creat panica printre parintii elevilor. 
'S-a solicitat stabilirea persoanelor cu care elevul a intrat in contact din unitatea de invatamant, intocmirea unui tabel, precum si mobilizarea acestora, in numar de cinci persoane pe zi, catre Dispensarul TBC Resita, in vederea efectuarii examenului radiologic, necesar in cadrul anchetei epidemiologice. Acest lucru s-a primit la finele lunii august, pentru ca un elev din scoala noastra, in timpul vacantei de vara, a facut febra, nu i-a trecut si s-a prezentat la medicul de aici, care l-a trimis, mai departe, la Timisoara, unde a fost diagnosticat cu ceva probleme la plamani si i s-a prescris un tratament. In prima zi de scoala, mama copilului s-a prezentat la scoala cu un act medical, in care se spune ca este apt pentru scoala, deci s-a tratat', explica Elena Crasta, cadru didactic la Scoala Generala Nr. 6 din Resita
Elena Crasta a mai afirmat ca unii dintre copii s-au dus la Timisoara pentru a-si face analizele, cativa dintre ei ramanand acolo pentru investigatii. 
Copilul bolnav de pleurezie tuberculoasa a urmat un tratament preventiv, dupa care a fost externat. Medicul i-a permis reintoarcerea in randul colegilor, avand in vedere ca boala nu este contagioasa, insa, ca masura preventiva, a fost demarata si o ancheta epidemiologica in randul colegilor. 
Conducerea Directiei de Sanatate Publica din Caras-Severin sustine ca elevul respectiv nu contagios pentru colectivitate. 
'La inceputul lunii iulie un elev de la o scoala din Resita a fost internat la Clinica Louis Turcanu din Timisoara, cu pleurezie stanga TBC. Lumea trebuie sa inteleaga faptul ca nu este contagios pentru colectivitate, motiv pentru care i s-a eliberat adeverinta prin care se poate prezenta la cursuri. A inceput si o ancheta a medicilor de la Dispensarul TBC, care se adreseaza atat elevilor, cat si cadrelor didactice, tuturor contactilor. Copiilor li s-a facut testul la tuberculina, 19 din 23 de copii au avut forme hiperergice, care nu presupune insa ca au o prima infectie TBC, dar trebuie tinuti sub atentie si trebuie dat tratament preventiv. Dintre acesti copii, sapte au fost trimisi la Timisoara, pentru ca acolo sunt specialisti in pneumoftiziologie infantila, Caras-Severinul neavand o astfel de specialitate', precizeaza dr. Dragos Luca, directorul Directiei de Sanatate Publica din Caras-Severin. AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1298 (s) | 43 queries | Mysql time :0.008519 (s)