News Flash:

Pakistanez si calauza lui din Romania, prinsi in apropiere de Vama Moravita

18 Mai 2016
154 Vizualizari | 0 Comentarii
vama moravita
Dosare penale pentru un pakistanez si un roman, in apropiere de Vama Moravita. Politistii de frontiera il cerceteaza pe primul pentru tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat, iar pe al doilea pentru trafic de migranti.


Totul dupa ce romanul a incercat sa il ajute pe pakistanez sa treaca granita ilegal in Serbia.


Pakistanezul a fost cel care le-a atras atentia oamenilor legii, luni seara, pe fasia verde din apropiere de Vama Moravita. Politistii l-au observat cu aparatul cu termoviziune in timp ce mergea pe jos pe camp, dinspre interiorul Romaniei spre teritoriul Serbiei. O echipa de interventie a fost trimisa imediat in zona, iar politistii l-au preluat pe barbat si l-au dus la sediul politiei de frontiera pentru verificari.


Oamenii legii au stabilit ca barbatul se numeste T. Hussain, are 36 de ani si este cetatean pakistanez. A intrat legal in Romania si chiar a obtinut un permis de sedere temporara dupa ce s-a casatorit cu o romanca, scrie tion.ro.


„La cercetari, barbatul a declarat ca intentiona sa ajunga in Serbia si stiind ca nu detine documente legale pentru trecerea frontierei, a platit unui cetatean roman o suta de euro sa il transporte cu masina pana in apropierea frontierei cu Serbia si sa il indrume pe unde sa treaca ilegal frontiera.


Extinzand cercetarile, politistii de frontiera l-au identificat pe cetateanul roman care l-a sprijinit pe cetateanul pakistanez, acesta fiind Ioan D., in varsta de 43 de ani, domiciliat pe raza judetului Timis. Barbatul a fost prezentat Parchetului de pe langa Tribunalul Timis, fiind acum cercetat pentru trafic de migranti. Totodata, T. Hussain este cercetat sub aspectul savarsirii infractiunii de tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat, la finalizarea cazului urmand a fi luate masurile legale ce se impun”, spun politistii de frontiera.

dosare penale serbia pakistanezul pakistanez
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1193 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013077 (s)

loading...