News Flash:

Omul de afaceri Gruia Stoica, condamnat la patru ani de inchisoare

5 Martie 2015
414 Vizualizari | 1 Comentarii
Omul de afaceri Gruia Stoica a fost condamnat la patru ani de inchisoare si trei ani interzicerea unor drepturi, pentru cumparare de influenta, in acelasi dosar avocatul Doru Bostina primind o pedeapsa de trei ani de inchisoare pentru trafic de influenta, sentinta nefiind definitiva.


Curtea de Apel Ploiesti, instanta care a judecat procesul de coruptie in care au fost inculpati omul de afaceri Gruia Stoica si avocatul Doru Bostina, a decis, joi, sa-l condamne la patru ani de inchisoare pe proprietarul GFR, transmite corespondentul MEDIAFAX.


Conform sentintei publicate pe portalul instantelor de judecata, Gruia Stoica a primit o pedeapsa de patru ani de inchisoare si trei ani de interzicerea exercitarii unor drepturi, pentru comiterea infractiunii de cumparare de influenta.


Judecatorii au decis sa scada din aceasta pedeapsa perioada in care Gruia Stoica a fost retinut pe o durata de 24 ore, in data de 29 ianuarie 2014, perioada in care acesta a fost arestat preventiv intre 30 ianuarie si 9 mai 2014, inclusiv, precum si perioada arestului la domiciliu, de la 10 mai 2014 pana in prezent.


Totodata, judecatorii au mentinut masura preventiva a arestului la domiciliu, in conditiile in care sentinta nu este definitiva si poate fi contestata.


Conform aceleiasi sentinte publicate pe portalul instantelor de judecata, avocatul Doru Bostina a fost condamnat la pedeapsa de trei ani de inchisoare, pentru infractiunea de trafic de influenta.


Potrivit documentului citat, judecatorii au dispus, in cazul avocatului Doru Bostina, aplicarea articolelor 65 si 66 literele a, b, g si k din Codul penal, pe perioada executarii pedepsei, ceea ce presupune ca acesta nu are dreptul, printre altele, sa fie ales sau sa ocupe functii publice, sa exercite profesia sau activitatea de care s-a folosit pentru savarsirea infractiunii pe perioada executarii pedepsei.


Totodata, magistratii ploiesteni mentin masura controlului judiciar in cazul lui Doru Bostina, luata in 14 februarie 2014 de Curtea de Apel Bucuresti.


Potrivit aceleiasi sentinte a Curtii de Apel Ploiesti, Gruia Stoica si Doru Bostina au fost obligati sa plateasca fiecare cate 4.000 de lei cheltuieli judiciare.


Sentinta de joi a Curtii de Apel Ploiesti poate fi atacata cu apel in termen de zece zile de la comunicare.


Gruia Stoica a fost arestat preventiv in acest dosar de coruptie la sfarsitul lunii ianuarie a anului trecut, fiind acuzat de catre procurorii anticoruptie de cumparare de influenta, dupa ce i-ar fi dat avocatului Doru Bostina trei milioane de euro pentru a afla pretul cerut de CFR Marfa la licitatia pentru transportarea carbunelui, organizata de Complexul Energetic Oltenia (CEO), la care participa si firma acestuia, GFR.


La jumatatea lunii februarie a aceluiasi an, procurorii i-au trimis in judecata pe Gruia Stoica in stare de arest preventiv si pe Doru Bostina cu interdictie de a parasi tara. Ulterior, in 9 mai, instanta a decis ca Gruia Stoica sa fie judecat in arest la domiciliu.


Potrivit rechizitoriului procurorilor, in luna mai 2013, SC Complexul Energetic Oltenia S.A (CEO) Targu Jiu a lansat public procedura de licitatie ce avea ca scop incheierea acordului-cadru si a contractelor subsecvente avand ca obiect "Servicii de transport feroviar de carbune" pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Isalnita si sucursala Electrocentrale Turceni.


Conform fisei de date a achizitiei, valoarea estimata a contractului era de 473.068.410 lei, fara TVA, din care 195.079.200 de lei pentru SE Turceni, 105.414.600 de lei pentru SE Craiova II si 172.574.610 lei pentru S.E. Isalnita. Durata contractuala era de 36 de luni, incepand cu 1 februarie 2014, iar criteriile de atribuire a contractului erau "cel mai mic pret" sau "oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic".


In 17 ianuarie 2014, SC CEO SA a transmis invitatii de participare la procedura de licitatie, organizata conform normelor interne ale autoritatii contractante, catre SNTFM "CFR Marfa", SC Grup Feroviar Roman SA Bucuresti si alte trei societati comerciale. Termenul de depunere a ofertelor de catre societatile comerciale care doreau sa ia parte la procedura de licitatie era 29 ianuarie 2014.


"CFR Marfa si-a manifestat intentia de a participa la procedura de achizitie a serviciilor de transport feroviar de carbune pentru cele trei sucursale apartinand SC CEO SA si prin urmare a cerut sa i se elibereze documentatia de atribuire (fise de date, caiet de sarcini, model de contract subsecvent, model de acord cadru)", au precizat procurorii in actul de sesizare a instantei.
Mediafax.ro 

doru bostina
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

CRISTI  | #493
Cea mai accesibila oferta de lucru! Suntem in continua extindere, cu mari perspective pentru perioada urmatoare! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email crisburlacu@hotmail.com
Adauga comentariu

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1162 (s) | 35 queries | Mysql time :0.027221 (s)

loading...