News Flash:

Oferte la cazare sunt pentru romanii care petrec 1 mai la mare

23 Aprilie 2015
308 Vizualizari | 0 Comentarii
Peste 35.000 de turisti sunt asteptati sa petreaca minivacanta de 1 Mai pe litoral, preturile la cazare pornind de la aproximativ 60 de lei pe noapte de persoana, la un hotel de doua stele din Eforie sau Venus, si ajungand la 350 de lei pe noapte de persoana, intr-unul de cinci stele din Mamaia.


Pe litoralul romanesc, cele mai ieftine oferte pentru 1 Mai pornesc de la aproximativ 60 de lei de persoana pe noapte, pret care include cazare, fara mic dejun, la un hotel de doua stele din statiunile Eforie si Venus.


La hotelurile de trei stele, preturile incep de la 80-95 de lei de persoana pe noapte in Eforie, Neptun si Mamaia, iar aici ofertele pot include si micul dejun.


La hotelurile de patru stele, costurile pentru o noapte de cazare pentru o persoana pleaca de la 130-145 de lei, iar la cele de cinci stele, de la 220 de lei de persoana pe noapte.


Cele mai multe unitati de patru si cinci stele sunt in statiunea Mamaia si au si pachete mai complexe, in care, pe langa cazare si mic dejun, sunt oferite servicii suplimentare - acces la barbecue, spa, fitness, piscina interioara.


Pentru ca ziua de 1 Mai cade vinerea, hotelierii de pe litoral au pregatit pachete pentru doua sau trei nopti de cazare. Desi preturile acestora pot ajunge si chiar depasi, in Mamaia, 2.200 de lei pentru o camera, la pachetele de trei nopti, hotelierii spun ca aproape toate locurile au fost rezervate.


Si in sudul litoralului, in statiunile Costinesti si Vama Veche au fost rezervate aproape toate locurile de cazare. In vilele, pensiunile si hotelurile de aici ofertele au fost cuprinse intre 60-65 de lei si 90 de lei de persoana pe noapte.


Oficial, hotelierii se asteapta ca peste 35.000 de turisti sa ajunga pe litoralul romanesc in minivacanta de 1 Mai, dar numarul acestora ar putea fi dublu daca sunt calculate si locurile de cazare de la particulari.


Pentru minivacanta de 1 Mai, autoritatile locale, hotelierii si proprietarii de cluburi promit zeci de concerte, festivaluri de muzica si moda, expozitii si parada autoturismelor. Astfel, la parada vor participa masini de epoca, motociclete, masini de curse, care vor parcurge ruta Mamaia-Constanta si retur.


In ceea ce priveste petrecerea minivacantei de 1 Mai in Delta Dunarii, preturile pentru trei nopti de cazare pornesc de la 750 de lei pentru o camera dubla intr-o pensiune de trei stele si pot ajunge pana la 1.950 de lei pentru o camera dubla intr-o pensiune sau un hotel plutitor de patru stele.


Cazarea se face cu demipensiune sau pensiune completa, iar oferta include si organizarea unui foc de tabara, o croaziera in Delta, echitatie, fitness, sauna, karaoke.
Mediafax.ro 
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1121 (s) | 24 queries | Mysql time :0.021793 (s)

loading...