News Flash:

O noua masura fiscala, retrasa de coalitia PSD-ALDE

23 Ianuarie 2018
201 Vizualizari | 0 Comentarii
formular

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a anuntat, luni, ca a solicitat ca in urmatoarea sedinta de Guvern, pe 31 ianuarie, sa se adopte ordonanta pentru amanarea termenului de depunere pana la 1 martie pentru declaratia 600 "pentru a le da posibilitatea sa mearga pana la eliminarea Declaratiei 600".


"Am avut o intalnire, doamna prim ministru cu mine, colegii de la ALDE, cu ministrul Misa, am discutat despre declaratia 600, am solicitat pe 31 ianuarie, in prima sedinta de guvern, sa adopte ordonanta pentru amanarea termenului de depunere pana la 1 martie pentru a le da posibilitatea ca in perioada urmatoare sa mearga pana la eliminarea declaratiei 600 cu conditia sa gaseasca solutia pentru ca persoanele fizice care trebuiau sa plateasca aceste contributii sa ramana asigurati in sistemul de asigurari. Si sa gaseasca o solutie civilizata pentru a evita disconfortul celor care au fost sau cei care ar trebui sa mearga sa depuna aceasta declaratie ", a declarat presedintele PSD.

Liviu Dragnea a mai precizat ca, in cazul celor care au depus deja declaratia, vor fi prevazute in ordonanta masuri tranzitorii.

"S-a promovat si s-a comunicat foarte prost. Din acest motiv, le-am cerut colegilor mei sa nu se mai exprime pe acest subiect pentru ca majoritatea nu l-au inteles, nici nu a fost explicat bine. Dupa ce se instaleaza Guvernul, sa explice in detaliu despre ce e vorba", a completat Dragnea.
Site-ul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala - www.anaf.ro - a fost blocat, luni, in conditiile in care 210.000 de contribuabili trebuie sa descarce si sa completeze, pana la 31 ianuarie, Formularul 600 privind veniturile din activitati independente, pentru determinarea contributiilor sociale.

Tudose: M-a luat si pe mine prin surprindere Declaratia 600

Fostul prim-ministru Mihai Tudose a declarat, luni, la finalul sedintei CExN al PSD, ca prevederile din Declaratia 600 l-au luat prin surprindere si pe el, precizand insa ca a cerut ANAF sa gaseasca o solutie pentru a nu bloca ” toata tara la un ghiseu”.

”Recunosc ca m-a luat si pe mine prin surprindere si, dupa cum foarte bine stiti, m-am exprimat public acum doua saptamani, cand am cerut si eu ANAF sa faca ceva in sensul acesta, sa gaseasca o solutie, sa nu blocam toata tara la un ghiseu”, a declarat Mihai Tudose.

Fostul premier Mihai Tudose a anuntat ca va sustine prin votul sau investirea Guvernului Dancila, avand in vedere ca ”este vorba despre un guvern PSD”.

Dragnea: Nu exclud introducerea impozitului pe gospodarie in programul de guvernare

Liderul PSD Liviu Dragnea a sustinut, luni, inaintea CExN, ca nu exclude introducerea impozitului pe gospodarie in programul de guvernare, el aratand ca CExN va dezbate in aceasta perioada, pana la finalul saptamanii, modificarile care vor fi aduse acestui document.

Intrebat cum va fi modificat programul de guvernare si daca va fi introdus impozitul pe gospodarie, Dragnea a raspuns: „Vom stabili azi. Am avut o prima discutie, discutam acum in CExN, asta va fi programul principal, ne vedem maine, miercuri, joi, am stabilit de principiu ca nu vor fi modificari mari sau multe, e vorba in principal de a fi actualizat, tinand cont ca 2017 a trecut”.

Chestionat daca nu exclude introducerea impozitului pe gospodarie, Dragnea a raspuns: „Cand va fi gata, vom comunica. (...) Nu, de principiu, nu-l exclud, dar sa avem forma finala (a programului de guvernare, n.r.)”.

Presedintele ALDE, Calin Popescu Tariceanu: Nu vor fi taxe si impozite noi

Presedintele ALDE, Calin Popescu Tariceanu, a declarat, luni, ca Guvernul care va fi investit nu va introduce noi taxe si impozite, afirmand ca programul de guvernare PSD-ALDE nu va fi modificat ”in profunzime”.

”(...)Nu vor fi taxe si impozite noi. (...) Reformele importante in domeniul economic au fost deja intreprinse in anul 2017 si ma bucur ca performanta economica este una foarte buna, am avut o crestere economica care ne situeaza pe primul loc in Romania, ne-am respectat angajamentele de a nu depasi deficitul bugetar dincolo de 3% si, in pofida considerentelor pe care unii analisti economici le-au facut, cresterea economica a Romaniei in anul 2017 nu se bazeaza in principal pe consum (...)”, a declarat presedintele ALDE, Calin Popescu Tariceanu.

Calin Popescu Tariceanu a afirmat ca nu vor exista modificari majore in ceea ce priveste programul de guvernare.

Tariceanu: Formularul 600 trebuie modificat substantial; In maxim o saptamana vom anunta masurile

Presedintele ALDE, Calin Popescu Tariceanu, a declarat, luni, ca Formularul 600 trebuie modificat substantial, afirmand ca nemultumirile cetatenilor sunt legitime si ca in termen de maxim o saptamana vor fi anuntate masurile aferente.

”(...) nu este niciun interes sa bulversam catusi de putin mediul economic, dar ceea ce am discutat cu PSD este sa recurgem mai degraba la o simplificare a legislatiei si a procedurilor existente pentru ca economia romaneasca, bazata astazi pe un nivel de fiscalitate redus, sa se bucure si de un mediu de afaceri prietenos, adica proceduri cat mai putine si mai simple. (..) am avut o discutie legata de celebrul Formular 600 pe care va trebui sa il modificam substantial in asa fel incat cetatenii care se confrunta cu dificultatile legate de completarea formularului si de procedurile aferente sa nu fie pusi in aceasta situatie dificila”, a declarat presedintele ALDE, Calin Popescu Tariceanu.

Calin Popescu Tariceanu a afirmat ca in maxim o saptamana vor fi anuntate masurile menite sa remedieze situatia generata de introducerea Formularului 600.

”Urmeaza ca impreuna cu Ministerul de Finante sa anuntam care sunt masurile necesare pentru a remedia aceasta situatie care a creat nemultumire pe buna dreptate. In termen de maxim o saptamana vom anunta care sunt masurile aferente”, a spus Tariceanu.

Dragnea, intalnire cu Dancila, Plumb si Neacsu inainte de sedinta CEx

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, s-a intalnit, luni, cu premierul desemnat Viorica Dancila, cu secretarul general al partidului, Marian Neacsu, si cu deputatul social-democrat Rovana Plumb, in biroul sau de la Camera Deputatilor, inainte de sedinta CEx.

Cei patru au iesit impreuna din biroul lui Liviu Dragnea, pentru a merge la sedinta CEx al PSD.

Comitetul Executiv al PSD se reuneste, luni, la ora 16.00, pentru a discuta componenta Guvernului Dancila. Si ALDE are programata o sedinta, la ora 15.00, la care se vor discuta idei pentru programul de guvernare, au declarat surse politice.

Comitetul Executiv al PSD s-ar putea reuni si vineri, 26 ianuarie, pentru a stabili componenta finala a Guvernului Dancila, in conditiile in care dezbaterile nu vor fi finalizate in sedinta de luni, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse social-democrate.

Tot vineri, ALDE va avea o intrunire in care se va discuta despre portofoliile formatiunii in Guvernul Dancila.

Distribuie:  
Loading...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1203 (s) | 34 queries | Mysql time :0.019050 (s)