News Flash:

O noua amanare. Cand va fi redeschisa circulatia la Michelangelo

27 Mai 2014
553 Vizualizari | 0 Comentarii
Primarul Timisoarei, Nicolae Robu, sustine ca ar fi putut da drumul circulatiei masinilor pe axa nord-sud a santierului Michelangelo in campania electorala, insa a decis sa nu se pripeasca, deoarece mai sunt inca multe lucruri de facut.

„Asa cum am declarat si saptamana trecuta, circulatia se va deschide in momentul in care, in mod natural, sunt realizate toate detaliile, pentru ca nu dorim sa mai inchidem dupa aceea. Trebuie sa se puna parapetii, balustradele – mai bine zis – la pod. (…) Trebuie sa se alinieze gurile de canal – si sunt peste 70 – dupa ce se toarna si stratul final de asfalt si trebuie amenajate spatiile verzi. Apoi trebuie facute marcajele. Daca vrem sa dam in folosinta un spatiu gata amenajat, asa cum scrie la carte, mai este nevoie de ceva timp. Noi am fi putut sa dam drumul saptamana trecuta, mai ales in context electoral, dar eu am considerat ca o atitudine responsabila este aceea de a nu influenta acest proiect in interese electorale si a-l lasa sa se deruleze in ritmul lui natural. (…) Eu am decis sa nu ne pripim, pentru ca asa cum s-a putut intelege si suporta sa fie inchisa circulatia luni de zile, cred ca timisorenii n-au nimic impotriva si chiar mi-au spus lucrul acesta, ca nu este nicio problema daca mai e vorba de o saptamana sau doua, pentru ca nu poate fi vorba de mai mult”, a afirmat Nicolae Robu, citat de Tion.ro.

De aceasta data, primarul s-a ferit sa mai lanseze o data exacta pentru deschiderea circulatiei la Michelangelo, spunand doar ca exista mai multe probleme care nu depind de el, cum ar fi gasirea suruburilor pentru prinderea balustradei la pod.

„Mi-e greu sa spun (cand se va deschide circulatia – n.r.), depinde si cum va fi vremea, depinde daca se va furniza la timp si asfaltul pentru stratul de uzura, depinde daca se gasesc suruburi pentru ca am inteles ca nu exista la ora actuala suruburi pentru prinderea balustradei, si asa mai departe, sunt o multime de detalii. (…) Eu nu pot sa fac un angajament ferm, pentru ca dupa aceea nu depinde de mine. Si daca il fac, o sa mi se reproseze mie ca nu s-a respectat exact ziua. (…) Nu putem sa facem angajamente la nivel de zi”, a mai afirmat Robu.

De altfel, primarul Nicolae Robu va pleca in scurt timp, pentru doua saptamani, in Vietnam si Singapore, astfel incat deschiderea circulatiei s-ar putea realiza abia la intoarcerea sa din strainatate.

santierului michelangelo robu
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1275 (s) | 35 queries | Mysql time :0.018335 (s)

loading...