News Flash:

Noi proteste la Pungesti

20 Ianuarie 2014
486 Vizualizari | 0 Comentarii
Aproximativ 250 de persoane au participat, duminica, la Pungesti, la un miting împotriva explorarii si exploatarii gazelor de sist, aceasta fiind prima actiune de protest din acest an care s-a desfasurat cu autorizatie.

Aproximativ 250 de localnici s-au adunat, duminica dupa-amiaza, pe un teren privat din satul Armasoaia, aflat la aproximativ doi kilometri de perimetrul detinut de Chevon în comuna Pungesti, pentru a manifesta împotriva explorarii si exploatarii gazelor de sist în zona.


În plus, manifestantii, localnici, dar si activisti de mediu, unii din Iasi, Bârlad, Vaslui, Brasov si Bucuresti, au scandat lozinci si împotriva primarului în functie, Mircea Vlas,a care a închiriat terenul catre compania Chevron, dar si împotriva guvernantilor: "Refuz, rezist gazelor de sist", "Jos primarul", "Uniti salvam toata România" si "Jos Guvernul".


Protestatarii au fost supravegheati de aproximativ 400 de jandarmi.


"Acesta este primul miting autorizat pe care îl desfasuram în acest an în zona comunei Pungesti. Din fericire, a fost o manifestatie pasnica, fara incidente, în care am avut o buna colaborare cu Jandarmeria", a declarat corespondentului MEDIAFAX unul dintre liderii protestatarilor, Constantin Pîslaru.


Potrivit acestuia, în zona vor fi organizate si alte mitinguri de protest, în acest sens fiind purtate discutii cu reprezentantii Jandarmeriei pentru asigurarea unui perimetru în care oamenii sa poata protesta.


Mitingul s-a încheiat dupa doua ore.


Aproape 400 de persoane au protestat, în 7 decembrie anul trecut, pe drumul judetean Vaslui-Gârceni, fata de intentia Chevron de a amplasa în zona prima sonda de explorare a gazelor de sist din judetul Vaslui.


Politia Vaslui a constituit o "zona speciala de siguranta" în localitatile Silistea si Pungesti, unde Chevron detine un perimetru de 20.000 de metri patrati în vederea explorarii gazelor de sist. Astfel, traficul pe drumul judetean Vaslui-Gârceni, în localitatile Silistea si Pungesti, a fost restrictionat.

În 12 decembrie, cererea de ridicare a interdictiei de circulatie în Silistea si Pungesti formulata de un reprezentant al protestatarilor a fost respinsa de catre magistratii Judecatoriei Vaslui, care au considerat-o neîntemeiata. Ulterior, protestatarii au atacat cu apel la Tribunalul Vaslui hotarârea Judecatoriei Vaslui, cazul urmând sa fie judecat de un complet format din trei judecatori.


La 17 decembrie, Parchetul Judecatoriei Vaslui anunta ca s-a început urmarirea penala fata de 37 de protestatari care au participat în 7 decembrie la manifestatiile din zona Pungesti, persoanele respective fiind acuzate ca au distrus gardul împrejmuitor al platformei Chevron si i-au agresat pe jandarmi.


Incidente între jandarmi si localnicii din Pungesti au avut loc si în 2 decembrie, când Chevron a început lucrarile pentru amplasarea primei sonde de explorare a gazelor de sist la Silistea-Pungesti. Mai multi protestatari au acuzat atunci ca au fost agresati de jandarmi si ca ar fi fost loviti inclusiv cu bastoanele de catre fortele de ordine.


În 3 octombrie 2013, Chevron a obtinut autorizatie de construire pentru amplasarea în judetul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de sist în România, dupa ce compania a primit toate avizele necesare de la autoritati pentru prospectarea solului în perimetrul de la Silistea. Mediafax.ro

pungesti
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0945 (s) | 24 queries | Mysql time :0.011806 (s)

loading...