News Flash:

Nicusor Dan: "La un cutremur precum cel din '77 vor muri cateva mii de oameni!"

25 August 2016
175 Vizualizari | 0 Comentarii
cutremur china
Presedintele Uniunii Salvati Romania, Nicusor Dan, a afirmat miercuri ca Bucurestiul nu este pregatit pentru un cutremur de amploare si ca, in cazul in care s-ar produce un seism precum cel din 1977, mai multe mii de oameni ar putea sa isi piarda viata.

"Fara indoiala ca nu suntem (pregatiti pentru un cutremur de amploare — n.r.). La cutremurul din 1977 am avut in Bucuresti 1.400 de morti, dintre cei cam 1.600 cati au fost in intreaga tara. Adica, marea majoritate a fost in Bucuresti. La un cutremur de acelasi grad, lucrurile vor sta si mai prost. Sper sa nu ajungem acolo, pentru ca avem exact aceleasi cladiri, cu diferenta ca au 40 de ani in plus. (...) Sunt cel putin cateva mii de oameni care la un cutremur precum cel din '77 pur si simplu vor muri", a spus el, miercuri seara, la Digi24.



Nicusor Dan a remarcat ca in ultimii ani au fost consolidate doar aproximativ 70 de cladiri, in conditiile in care 300 reprezinta o prima urgenta. El a mentionat ca exista un fond guvernamental destinat acestui scop, iar asociatiile de proprietari, prin intermediul Primariei, ar trebui sa aplice pentru accesarea fondurilor necesare consolidarii, banii fiind acordati fara dobanda pentru o perioada de 25 de ani.

"Totul se blocheaza la Primarie, care lucreaza cu firmele ei de casa, cum s-a obisnuit. Nu respecta termenele, nu e transparenta cu proprietarii. Proprietarii se informeaza inainte. Stiu ca unora li s-a promis ca in sase luni se muta inapoi in casa, dar a durat cinci ani. Altora nu li s-a dat niciodata sa vada devizele si planurile pe care urmeaza sa le plateasca, iar atunci sunt reticenti in a lucra cu Primaria. Al doilea aspect: legislatia nu e deloc clara, ce se intampla daca avem 20 de proprietari intr-un imobil de la 1930, iar 18 vor sa consolideze si doi nu?", a spus el.

In acest sens, liderul USR a declarat ca se pot efectua consolidari de tip clasic, constand in realizarea unui brau de metal in jurul cladirii, dar pot fi aplicate si solutii mai noi, precum "o patura de picioare elastice sub cladire".

Solutia legislativa pe care Nicusor Dan o propune este aplicarea unei exproprieri temporare pentru proprietarii care se opun consolidarii, in conditiile in care si Primaria si Guvernul au bani necesari pentru compensatii. De asemenea, el a subliniat ca Primaria ar trebui sa asigure un grad mare de transparenta, astfel incat sa castige increderea oamenilor, care sa inteleaga ca este in avantajul lor o consolidare a cladirii, inclusiv din punct de vedere financiar.

AGERPRES

bucurestiul nicusor dan
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1074 (s) | 24 queries | Mysql time :0.016395 (s)

loading...