News Flash:

Nicusor Constantinescu adus cu ambulanta la Curtea de Apel Constanta in dosarul CMZ

6 Iunie 2016
1019 Vizualizari | 0 Comentarii
nicusor constantinescu3
Sedinta de judecata de la Curtea de Apel Constanta, unde presedintele suspendat al CJ Constanta, Nicusor Constantinescu trebuia sa fie audiat in dosarul CMZ, a fost suspendata luni, din nou, dupa ce avocatul acestuia a recuzat completul de judecata.
Imediat ce procesul in care este judecat Nicusor Constantinescu, intrerupt mai bine de o ora pentru ca acestuia sa-i fie acordate ingrijiri medicale, a fost reluat, a trebuit sa fie suspendat din nou dupa ce avocatul acestuia, a solicitat recuzarea completului de judecata, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Nicusor Constantinescu a spus in fata instantei ca vrea sa dea declaratii, dar nu poate din cauza starii de sanatate, dar nu a vrut sa semneze procesul verbal in care judecatoarea a cerut sa se consemneze ca acesta refuza din motive medicale.
Ulterior, avocatul lui Constantinescu a depus o cerere de recuzare a judecatorilor, din cauza lipsei de impartialitate, sedinta fiind astfel suspendat pana la solutionare, solicitarea urmand sa fie analizata de un alt complet.
Presedintele suspendat al CJ Constanta, Nicusor Constantinescu, a fost adus luni cu o ambulanta de la Spitalul Penitenciarului Poarta Alba la Curtea de Apel, unde are loc un nou termen in dosarul CMZ, el acuzand ca ceea ce i se intampla este o tentativa de omor repetat.
Imediat cum a ajuns in sala de sedinte Nicusor Constantinescu a spus ca ii este rau si are tensiunea marita si a cerut sa vina un echipaj SMURD, deoarece autoutilitara cu care a fost adus de la penitenciar nu avea aparatura necesara, transmite corespondentul MEDIAFAX.
El i-a spus judecatoarei ca a in ultimele zile a facut 2.500 de kilometri, dupa ce saptamana trecuta a fost la doua termene la instante din Capitala, iar magistratul a acceptat in cele din urma sa suspende sedinta pentru ca acestuia sa-i fie acordata asistenta medicala solicitata.
In scurt timp la Curtea de Apel Constanta a ajuns o ambulanta a Serviciului Judetean, dar aceasta nu avea decat asistenta, fara medic, astfel ca procesul nu a fost reluat. Dupa ce i-a luat tensiunea, stabilind ca acesta avea 18 cu 12, asistenta a chemat la Curtea de Apel o alta autoutilara, cu medic.
La ora transmiterii acestei stiri, la instanta a ajuns si un echipaj SMURD. Nicusor Constantinescu a refuzat sa-i fie pusa branula, dar a acceptat sa ia o pastila pentru scaderea tensiunii arteriale, procesul fiind in continuare suspendat.
In acest dosar, Curtea de Apel Constanta a admis, pe 20 mai, cererea procurorilor DNA Constanta de arestare preventiva a lui Nicusor Constantinescu, pe o perioada de 30 de zile, dupa ce acesta s-ar fi sustras de la obligatiile prevazute prin masura controlului judiciar, respectiv obligatia de a se prezenta la instanta la termenele prevazute, dupa ce, in ultima perioada, presedintele CJ Constanta s-a internat de mai multe ori in diverse unitati sanitare chiar in preajma termenelor de judecata.
La sfarsitul lunii octombrie 2015, Nicusor Constantinescu a fost condamnat de Tribunalul Constanta la trei ani si jumatate de inchisoare cu executare in dosarul Centrului Militar Zonal, pentru abuz in serviciu. Decizia nu este definitiva.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1230 (s) | 43 queries | Mysql time :0.005973 (s)