News Flash:

Nicolae Robu: Prin stingerea lui Radu Campeanu, Romania a pierdut un adevarat senior al politicii

20 Octombrie 2016
1028 Vizualizari | 0 Comentarii
radu campeanu2
Vicepresedintele PNL, Nicolae Robu, a transmis un mesaj de condoleante familiei lui Radu Campeanu si comunitatii liberale si considera ca prin stingerea din viata a lui Radu Campeanu, ''Romania a pierdut un adevarat senior al politicii, un liberal pur sange''. 
''Prezenta sa pe scena politica romaneasca inca din primele zile de dupa Revolutia din Decembrie 1989 a fost una stralucitoare, discursul sau si intreaga prestatie facandu-l respectat si admirat pana si de adversari, chiar si in conditiile de democratie incipienta, de pseudo-democratie mai degraba, de atunci'', a declarat joi, pentru AGERPRES, presedintele PNL Timis, Nicolae Robu. 
El sustine ca exemplul lui Radu Campeanu de statornicie in crezul liberal, de sacrificiu de sine pentru valorile liberale, concretizat. intre altele, de cei noua ani din tineretea sa petrecuti in inchisorile comuniste, va ramane viu in memoria generatiilor viitoare. 
''Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace! Condoleante familiei, condoleante comunitatii liberale!'', incheie Nicolae Robu mesajul. 
Seniorul liberal Radu Campeanu a murit, miercuri. 
"Anuntam cu mahnire in suflet ca seniorul liberal Radu Campeanu a incetat astazi din viata. Ramane in inimile noastre ca primul presedinte al partidului dupa 1989, cel care a reinfiintat PNL dupa cumplita perioada comunista si anii petrecuti in inchisoare ca detinut politic. Suntem cu totii alaturi de familia indoliata", se arata intr-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a Partidului National Liberal. AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1113 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004843 (s)