Nick Vujicic nu este doar un om, ci un fenomen. El s-a nascut fara maini si picioare si este greu de spus prin cat de mari provocari au trecut parintii sai. Insa acesti oameni nu s-au dat batuti, iar Nick in prezent a devenit unul dintre cei mai celebri misionari crestini din lume. Cu exemplul sau el inspira milioane de oameni si le ofera gratuit un lucru extrem de important si pretios: speranta.
– Este greu sa traiesti fara maini si picioare, dar este si mai greu atunci cand ai inima bolnava. E foarte greu sa te simti singur. Nu ai nicio speranta… Dar trebuie mereu sa avem o dispozitie buna indiferent cat de bolnavi nu am fi.

Odata un barbat s-a apropiat de mine si m-a intrebat vadit speriat, ce s-a intamplat cu mine. I-am raspuns: ”E din cauza tigarilor”. In viata mea am parte de multa voie buna si amuzament.

Cand eram mic, nu ma iubeam pe mine si credeam ca viata mea nu are vreun sens. Alti copii radeau de mine, iar eu ma gandeam ca nu ma voi casatori niciodata… Insa traim cu sotia deja de 4 ani si avem 2 baieti. Imi iubesc viata si nu as schimba nimic in ea.

Chiar daca uneori indrazneam sa cred ca voi reusi totusi sa ma casatoresc, eram constient de faptul ca nu imi voi putea tine sotia de mana. Insa acum stiu ca asta nici nu este important. Eu imi tin sotia de inima.

Cand fiul meu plange, nu il pot imbratisa si el stie asta. De aceea vine el la mine si ma imbratiseaza. El e perfect sanatos.

La varsta de 10 ani am incercat sa ma sinucid pentru ca eram sigur ca viata mea e terminata. Acum imaginati-va ce s-ar fi intamplat daca as fi reusit asta. Nu as fi facut cunostinta cu sotia mea, nu as fi avut copii. Nu, nu ai voie sa te dai batut pana nu ai invins!
Curajos esti nu atunci cand nu ai frica, ci cand faci ceva chiar daca iti este frica. Nu vei sti ce te asteapta dupa colt pana nu vei coti dupa acest colt.

Copiii cu aceeasi boala ca a mea se nasc si in prezent. Odata, in timp ce vorbeam unui auditoriu, un tata si-a ridicat copilul mic deasupra capului. Copilul era exact ca mine, fara maini si picioare. L-am rugat sa-l aduca pe scena. Eu priveam acest copil de 19 luni si el ma privea pe mine, dupa care mi-a zambit. Toti in sala au inceput sa planga…

Trebuie sa fim mereu multumiti de ceea ce avem si sa visam la lucruri grandioase. Eu visam sa devin orator, dar parintii mi-au spus sa ma fac contabil. Am facut contabilitate, iar in paralel invatam sa devin orator, pentru ca tineam la visul meu. Dupa aceea am sunat la 52 de scoli pentru a tine un discurs si am fost refuzat de 52 de ori. 52 de refuzuri! Cand ai un scop si un vis esti gata de ghinion, dar important este sa ramai insistent. La al 53-lea apel am fost totusi acceptat sa tin un discurs.

Statul nu m-a ajutat sa intru la universitate, unde trebuiau multi bani. M-a ajutat o organizatie non-guvernamentala numita ”Oamenii din Australia pentru oamenii din Australia”. As vrea ca oamenii din toate tarile sa-si ajute propriii concetateni.

Daca esti disperat, pastreaza speranta si sufletul puternic si vei ajunge acolo unde vei dori tu!