News Flash:

Nepotul lui Traian Basescu, Dragos Basescu, adus la DNA

17 Iunie 2015
1140 Vizualizari | 0 Comentarii
basescu amendat
Nepotul fostului presedinte Traian Basescu, Dragos Basescu, a fost adus la DNA, miercuri, pentru a fi audiat intr-un dosar in care este suspectat ca i-a cerut un milion de euro omului de afaceri Sandu Staicu, promitand ca intervine la DIICOT pentru solutionarea favorabila a dosarului acestuia.
Potrivit unor documente ale anchetatorilor obtinute de MEDIAFAX, Dragos Basescu, fiul lui Mircea Basescu, fratele presedintelui Traian Basescu, este suspectat de trafic de influenta.
In acelasi dosar este vizat, pentru complicitate la trafic de influenta, si omul de afaceri Ciprian Nistor.
Conform anchetatorilor, in 20 aprilie, cei doi au promis unei persoane cercetate intr-un dosar al DIICOT, respectiv lui Sandu Staicu, administrator la S.C. Activ Invest Construct S.R.L., un mod de rezolvare a problemelor sale judiciare de la DIICOT.
In 10 martie 2014, Sandu Staicu a fost retinut de DIICOT intr-un dosar penal instrumentat de catre procurorul Remus Jurj Tudoran, pentru constituire de grup infractional si spalare de bani, iar doua zile mai tarziu instanta suprema a respins propunerea procurorilor de arestare preventiva a omului de afaceri.
Procurorii mai spun ca in 12 martie Staicu a fost contactat telefonic de catre Ionita Jenica, cu care s-a si intalnit si care i-a comunicat ca Dragos Basescu ii propune un mod de rezolvare a problemelor sale de la DIICOT, persoana de legatura fiind Ciprian Nistor.
Potrivit anchetatorilor, in 13 martie Sandu Staicu  a stabilit o intalnire cu Dragos Basescu in jurul orei 17.00, la Clubul Pescariu, loc care ii fusese indicat de Ciprian Nistor. Cand a ajuns la club, Ciprian Nistor i-a cerut sa plateasca un abonament de intrare in zona piscinei. Intrand in incinta, acestia s-au intalnit la vestiar si cu Dragos Basescu, care i-a dat lui Sandu Staicu un slip, apoi au mers in zona de SPA si au intrat impreuna intr-o sauna. Acolo, Ciprian Nistor si Dragos Basescu i-au dat sa citeasca o lista cu nume de firme si de persoane pe care Staicu le-a recunoscut ca fiind vizate in dosarul penal in care fusese retinut. Anchetatorii spun ca cei doi i-au dat omului de afaceri lista cu date din dosar pentru a-l convinge ca au acces la dosar si ca au posibilitatea de a influenta evolutia acestuia. Tot cu aceasta ocazie, Dragos Basescu a pronuntat si numele procurorului de caz.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1226 (s) | 42 queries | Mysql time :0.006227 (s)