News Flash:

Momentul adevarului in PSD! Azi se scot sabiile pe masa! Liviu Dragnea sau Mihai Tudose?

15 Ianuarie 2018
195 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.6288 RON (0.0000)
USD: 3.9524 RON (0.0000)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
tudose dragnea

PSD se reuneste, luni, in sedinta Comitetului Executiv National (CExN), la solicitarea mai multor lideri, care au avertizat ca trebuie transat conflictul izbucnit la varful partidului, dupa ce premierul Mihai Tudose a acuzat-o pe ministrul Carmen Dan ca l-a mintit si a spus ca "daca va fi lasata" sa isi dea demisia el o va accepta. Sedinta CEx era programata pentru finalul lunii, dar tot mai multe voci din PSD au cerut convocarea de urgenta a acesteia, spunand ca situatia nu mai poate astepta si ca orice solutie ar fi "categoric mai buna decat actuala instabilitate".

Sambata, dupa informatiile privind convocarea CEx, mai multi ministri au reactionat pe Facebook, unii dintre ei, intre care Felix Stroe si Marius Nica, aratand ca "premierul are responsabilitatea actului de guvernare, dar trebuie sa aiba si decizia". La randul sau, fostul ministru Adrian Tutuianu le-a transmis colegilor sai ca "o noua schimbare de guvern ar fi sinucidere politica pentru PSD", iar primarul Capitalei, Gabriela Firea, le-a cerut liderului PSD, Liviu Dragnea, si premierului Mihai Tudose "sa inceteze imediat disputele politice" si sa isi asume in scris o colaborare. Presedintele executiv al partidului, Niculae Badalau, a spus ca in CEx va trebui sa se decida cine pleaca - premierul Tudose sau ministrul Carmen Dan: "E clar ca unul dintre ei trebuie sa plece".

Sedinta CEx va avea loc incepand cu ora 16.00, la sediul PSD din Kiseleff.

Initial, intrunirea Comitetului Executiv National era programata pentru 29 ianuarie, la Iasi, dar mai multi lideri ai partidului au cerut convocarea de urgenta a acesteia, dupa conflictul declansat ca urmare a cazului politistului arestat dupa ce a agresat sexual doi copii. Ministrul de Interne, Carmen Dan, a propus demiterea sefului Politiei Romane, Bogdan Despescu, avand si o propunere de inlocuire, insa premierul Tudose a refuzat, l-a convocat la Guvern pe Despescu si i-a cerut un raport in termen de o saptamana. Miercuri seara, premierul a declarat, la Antena 3, ca nu mai doreste sa mai lucreze cu ministrul de Interne pentru ca l-a ”mintit” si ca, daca isi va prezenta demisia, o va accepta: ”Daca va fi lasata, va demisiona”. Tudose a sustinut ca a fost mintit de Carmen Dan, care l-a informat ca cel propus pentru postul de sef al Politiei Romane, Catalin Ionita, accepta functia, dar, cand l-a sunat personal, acesta a refuzat categoric. ”Un ministru care isi permite sa ma minta in halul acesta... nu mai am ce sa mai lucrez”, a declarat Mihai Tudose, potrivit News.ro.

Reactia lui Carmen Dan a venit 24 de ore mai tarziu, cand a sustinut o declaratie de presa la sediul MAI, in care a anuntat ca nu demisioneaza: ”Guvernul este unul politic, iar ministrii sunt nominalizati si validati in forurile statutare ale partidelor din Coalitie si tot acolo se aproba retragerea lor din Guvern”. Ministrul de Interne a prezentat o cronologie a evenimentelor de la izbucnirea scandalului in Politie, aratand ca poate intelege de ce Catalin Ionita a refuzat propunerea si "dubla pozitionare sub presiune”, dar ca de aici si pana la a fi acuzata de minciuna "este cale lunga".

De la momentul izbucnirii conflictului intre premierul Tudose si ministrul Carmen Dan, liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost plecat intr-un turneu prin judetele Moldovei, unde s-a intalnit cu liderii de filiale, alaturi de vicepremierul Paul Stanescu. Intrebat, vineri, despre declaratiile deputatului Catalin Radulescu, care a cerut convocarea CEx pentru a discuta despre schimbarea Guvernului, dupa "iesirea necontrolata si nestatutara” a premierului Tudose, Liviu Dragnea s-a limitat la a spune: "Eu inca sper ca Tudose sa ramana premier".

De vineri, in PSD au inceput sa apara tot mai multe voci care au cerut convocarea de urgenta a Comitetului Executiv. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a reactionat pe Facebook, vineri noapte, sustinand ca trebuie ”reinstaurat un climat politic la standarde europene, cu profesionalism si rigoare”, fiind necesara intrunirea acestui for ”pentru a transa criza politica” si ca ”orice solutie va reiesi va fi mai utila pentru tara decat instabilitatea actuala ”. Aceeasi solicitare, de convocare a CEx, au avut-o si Rovana Plumb, Ecaterina Andronescu, Claudiu Manda si unii lideri din teritoriu. "Situatia de instabilitate din ultima perioada nu mai poate continua, iar fiecare zi care trece intr-un astfel de climat este daunatoare romanilor", a avertizat Rovana Plumb.

Informatiile privind convocarea Comitetului Executiv pentru luni au aparut sambata dupa-amiaza, cand lideri din teritoriu au confirmat ca au fost chemati la sedinta. A urmat un alt val de reactii, tot pe Facebook, de aceasta data din partea unor ministri.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a sustinut ca analizele periodice in partid devin obligatorii si necesare, iar convocarea Comitetului Executiv National al PSD pentru luni "este o secventa a preocuparii partidului privind buna desfasurare a activitatii, in vederea ducerii la indeplinire a programului de guvernare", ministrul Sanatatii, Florian Bodog, le-a transmis colegilor sai ca este nevoie de calm, responsabilitate si unitate pentru a realiza munca pentru care au fost votati, in timp ce ministrul Economiei, Gheorghe Simon, a anuntat ca se va "supune neconditionat" oricarei decizii din CEx, pentru ca el a fost numit in functie prin votul acestui for.

Ministrii Transporturilor, Felix Stroe, Turismului, Mircea Dobre, si Fondurilor Europene, Marius Nica, au atras atentia ca in sedinta Comitetului Executiv trebuie sa aiba loc o discutie despre cum poate fi democratizata puterea de decizie in partid si ca premierul are responsabilitatea actului de guvernare, dar trebuie sa aiba si decizia.

"Responsabilitatea actului de guvernare apartine prim-ministrului si echipei sale, iar orice decizie guvernamentala trebuie luata in interiorul Guvernului!", a afirmat Marius Nica. "Ar fi bine ca la CEx sa purtam o discutie serioasa despre cum putem democratiza puterea de decizie in partid si despre cum putem face ca actuala guvernare sa performeze. E necesar ca din Guvern sa faca parte cei mai pregatiti oameni pe care ii are partidul. Imi doresc ca de aceasta data organizatiile locale sa fie mai implicate, pentru ca nu e normal sa decida doar o mana de oameni. Partidul suntem noi, toti cei care am muncit pentru a castiga increderea romanilor. Premierul are responsabilitatea actului de guvernare, dar trebuie sa aiba si decizia", a transmis ministrul Felix Stroe, lider al PSD Constanta.

Un avertisment catre PSD a transmis si liderul PSD Dambovita, fostul ministru Adrian Tutuianu: "Nu cred ca putem sa o luam mereu de la capat din 6 in 6 luni. Ar fi sinucidere politica pentru Partidul Social Democrat o noua schimbare de guvern. O demisie a premierului sau o noua motiune de cenzura impotriva propriului guvern ar duce partidul din nou la mana presedintelui Iohannis (pentru desemnarea premierului) si la un vot in Parlament, ambele situatii creatoare de incertitudini. De aceea, trebuie sa dam dovada de responsabilitate si sa constientizam gravele prejudicii de imagine pe care le poate inregistra partidul, precum si riscul aruncarii tarii in instabilitate politica. Este datoria noastra sa fim lucizi. Trebuie sa strangem randurile, sa analizam care este cea mai buna solutie pe baza unei decizii colective si democratice, facand apel la toti oamenii competenti care pot da un plus actului de guvernare. Nu sunt de acord sa sacrificam partidul si guvernarea pentru rafuielile si ambitiile personale ale unor lideri!".

Cu o zi inaintea CEx, duminica, primarul Capitalei, Gabriela Firea, vicepresedinte al PSD, a intervenit din nou si le-a cerut lui Liviu Dragnea si lui Mihai Tudose sa inceteze imediat disputele politice, sa gaseasca o cale de colaborare si sa isi asume urgent principiile acestei colaborari, aratand ca agenda inceputului de an este dominata de tensiunile din PSD, de impartirea in tabere, grupari, zone de interes. Firea le-a reprosat amandurora ca au gresit, criticandu-l pe Dragnea pentru lipsa unei consultari in forurile partidului la nominalizarea premierilor Grindeanu si Tudose, in timp ce premierului ii reproseaza ca stia de la inceput structura Guvernului, iar "daca nu ii placea Trabantul nu trebuia sa se suie in el".

"Asa e in democratie: partidul nu poate conduce fara un guvern, iar guvernul nu poate functiona fara o majoritate parlamentara. Cei doi lideri au OBLIGATIA sa gaseasca o cale de colaborare. Sa isi asume, cat mai urgent, eventual in scris, principiile acestei colaborari. E o obligatie in primul fata de cetateni si apoi fata de partid. Structura politica a guvernului o stabileste Coalitia majoritatii parlamentare, iar modul de functionare il stabileste premierul. De aici trebuie sa plecam: fiecare sa isi inteleaga competentele in aceasta echipa. Ca primar al Capitalei, resimt direct lipsa acestei colaborari. Prea multa confruntare politica si deloc sustinere pentru proiectele bucurestenilor. Prea multe orgolii si temeri politice ca motivatii pentru blocarea sau stagnarea proiectelor Capitalei. Asa nu se mai poate continua!", a scris, pe Facebook, Gabriela Firea. Ea le-a cerut lui Dragnea si Tudose, "cu respect, dar fermitate", mai putina politica si mai multa munca pentru cei care au votat PSD, mai putine certuri si mai multa colaborare.

O reactie a venit, duminica seara, si din partea liderului Tineretului Social-Democat (TSD), Gabriel Petrea, care le-a transmis colegilor sai, printr-o scrisoare, ca PSD trebuie sa se transforme, prin efortul tuturor, daca vrea mai mult decat castigarea unor alegeri, ca are nevoie de "o schimbarea la fata", mizand pe dialog, democratie si responsabilitate si ca nu isi permite sa schimbe Guvernul o data la sase luni..

"Cel mai important, trebuie sa mizam pe deschidere, pe democratie si pe dialog cu societatea. PSD trebuie sa se transforme, prin efortul nostru al tuturor, daca vrem mai mult decat castigarea unor alegeri. Dezvoltarea Romaniei necesita o schimbare pe care noi avem puterea de a o face, lasand in urma falsele dezbateri care ne indeparteaza de romanii si ne deturneaza ambitiile. Credem ca pastrarea guvernarii si continuarea implementarii Programului de Guvernare trebuie sa ramana o prioritate. Nu ne permitem sa facem schimbari o data la sase luni, pentru ca parem neseriosi si amatori. Avem incredere ca, reflectand la ideile din aceasta scrisoare, putem genera dialog intern de care PSD are nevoie pentru refondare", a afirmat Petrea.

La randul sau, presedintele executiv al PSD, Niculae Badalau, a declarat, duminica seara, la Antena 3, ca in sedinta de luni a Comitetului Executiv National trebuie sa se decida cine pleaca - premierul Mihai Tudose sau ministrul de Interne, Carmen Dan. "Este clar ca unul dintre ei trebuie sa plece", a afirmat Badalau.

El a mai spus ca "trebuie gasita o solutie la acest conflict deschis", pentru a merge mai departe, iar daca cineva este nemultumit de premierul Tudose, trebuie "sa vina cu o motivare clara". "E un lucru grav. Nu ne putem juca. Avem o mare responsabilitate. Eu nu exclud sa se ceara ridicarea sprijinului pentru premier. Majoritatea va decide”, a declarat Badalau, intrebat daca este posibil ca in CEx sa se ceara retragerea sprijinului politic pentru premier.

Presedintele executiv al PSD a adaugat ca el pledeaza pentru o "solutie de intelepciune si maturitate pentru a putea functiona mai departe acest Guvern".


mihai tudose carmen dan
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0782 (s) | 23 queries | Mysql time :0.015994 (s)