"În ziua de 14 iulie 2017, s-a întrunit la Reşedinţa mitropolitană din Iaşi Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Sinodul mitropolitan a luat act cu tristeţe de existenţa în spaţiul public a unor dezbateri cu privire la presupuse abateri de natură morală, atribuite Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor", afirmă mitropolia într-un comunicat.
De asemenea, membrii Sinodului mitropolitan "au luat act de declaraţia Preasfinţitului Corneliu, care a afirmat că acuzaţiile care i se aduc nu au un suport real, fiind false".
"Sinodul mitropolitan a analizat cu atenţie întreaga problematică legată de acest caz, urmând ca forurile prevăzute de legislaţia bisericească în vigoare să rânduiască cele cuvenite în astfel de situaţii" precizează Mitropolia Moldovei.
Ierarhii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei îndeamnă clericii şi credincioşii din Moldova "să stăruiască în rugăciune, statornicie în dreapta credinţă şi în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu".
Imaginile compromiţătoare cu episcopul Huşilor au fost difuzate de Cancan, iar Patriarhia şi Mitropolia Moldovei au solicitat publicaţiei înregistrările.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Vasile Bănescu a declarat la Antena 3 că bărbatul care apare în imagini este Episcopul Huşilor.
"Din păcate, confirm că persoana din imagine este episcopul Huşilor", a afirmat Bănescu, care a apreciat că această situaţie îl face pe episcop incompatibil şi că acesta va fi sfătuit să se retragă, decizie pe care o poate lua şi singur. News.ro
© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1103 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004871 (s)
Comentarii (0)