News Flash:

Mircea Diaconu a fost scos de pe lista PNL pentru europarlamentare – surse

18 Martie 2014
1320 Vizualizari | 0 Comentarii
Conducerea PNL a decis, marţi, scoaterea lui Mircea Diaconu de pe lista iniţială de candidaţi stabilită pentru alegerile europarlamentare, au declarat, pentru, MEDIAFAX, surse din PNL. Potrivit surselor citate, în favoarea menţinerii lui Diaconu s-au exprimat prin vot 18 membri ai BPN, în timp ce 37 lideri au fost pentru scoaterea acestuia de pe lista de candidaţi.
Potrivit deciziei din BPN, în locul lui Diaconu pe lista la europarlamentare va urca Eduard Hellvig, următorul pe lista decisă iniţial.

Diaconu a plecat din sala de sedinţă fără să facă declaraţii.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că lista finală de candidaţi pentru Parlamentul European urmează să fie decisă marţi în cadrul Biroului Politic Naţional al PNL, precizand că este posibilă retragerea candidaturii lui Mircea Diaconu.

Antonescu a fost întrebat cand va fi depusă lista de candidaţi ai PNL la europarlamentare şi dacă este posibil ca BPN al partidului să revizuiască marţi lista în sensul retragerii lui Mircea Diaconu.

"Da, este posibilă. Maine vom avea forma definitivă, semnăturile sunt stranse, dosarele candidaţilor din cat m-am interesat eu la şeful campaniei sunt completate. Deci, începand de maine, după Biroul Politic pot fi depuse oricand", a susţinut liderul PNL.

Fostul ministru al Culturii Mircea Diaconu a fost achitat, recent, de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care este acuzat de conflict de interese, instanţa dispunand ca acesta să plătească o amendă administrativă de 1.000 de lei.

ANI a precizat, ulterior, că decizia Curţii de Apel Bucureşti (CAB) prin care Mircea Diaconu a fost achitat, pe fond, pentru conflict de interese "nu influenţează în niciun fel interdicţia de a ocupa o funcţie sau o demnitate publică, respectiv cea de membru al Parlamentului European".

In noiembrie 2012, Mircea Diaconu, atunci senator PNL, a fost trimis în judecată pentru cinci fapte de conflict de interese. Dosarul a ajuns la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa competentă să judece parlamentari.

In 4 decembrie 2012, Mircea Diaconu şi-a înaintat demisia din Senat, iar în 12 decembrie 2012 plenul Senatului a adoptat un proiect de hotărare prin care s-a declarat vacant mandatul de senator al lui Diaconu.

Dosarul lui Mircea Diaconu a ajuns la Curtea de Apel Bucureşti, după ce Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, în 19 martie 2013, trimiterea cauzei la această instanţă, întrucat acesta nu mai era parlamentar.

Procurorii Parchetului instanţei supreme l-au acuzat pe Mircea Diaconu că, în calitate de director al Teatrului "C.I. Nottara", ar fi participat la negocierea condiţiilor contractuale şi apoi a semnat, la data de 27 aprilie 2007, contractul de drepturi intelectuale (regie) avand ca obiect realizarea unui spectacol de către soţia sa, actriţa şi regizoarea Diana Lupescu, contract în baza căruia s-ar fi realizat în mod direct un folos material pentru aceasta.

Potrivit procurorilor, tot în calitate de director al teatrului, Diaconu ar fi participat la negocierea condiţiilor contractuale pentru punerea în scenă a altor trei spectacole, după care a semnat contractele de drepturi conexe (de autor) cu soţia sa, care urma să îndeplinească diverse funcţii (cum ar fi: regizor, scenograf, colaborator şi colaborator-actor), contracte în baza cărora s-a realizat în mod direct un folos material pentru acesta.

De asemenea, au mai arătat procurorii, la data de 13 august 2007, Mircea Diaconu a prezidat Comisia de examinare pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic la Teatrul "C.I. Nottara", "după ce anterior aprobase şi tematica de concurs pentru regizorul artistic şi cunoştea cu exactitate că numai soţia sa se va prezenta la această competiţie pentru promovarea în funcţie". Potrivit procurorilor, Mircea Diaconu i-a acordat calificative maxime soţiei sale, iar apoi a emis o decizie de promovare a acesteia, act administrativ în baza căruia Diana Lupescu a realizat "un folos material direct concretizat în creşterea salarială aferentă".

Conform probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, prin cele patru contracte acordate de Mircea Diaconu ar fi fost realizat un folos material pentru soţia sa în cuantum total de 29.112 lei.


mircea diaconu
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1147 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006552 (s)