Mircea Basescu a depus o noua cerere de eliberare conditionata, cea de-a treia de cand a fost incarcerat, iar Judecatoria Medgidia urmeaza sa discute cazul miercuri. Initial, a fost inaintata ca data a analizarii dosarului 12 iulie, dar instanta a preschimbat-o, pentru 19 iulie.
Desi cererea de eliberare conditionata a lui Mircea Basescu ar fi trebuit sa fie analizata de magistrati miercuri, in 12 iulie, instanta a preschimbat termenul, avansandu-l pentru data de 19 iulie, aceasta fiind a treia cerere formulata de fratele fostului presedinte, Traian Basescu.
Ultima cerere de eliberare conditionata formulata de Mircea Basescu, cea de-a doua, a fost respinsa definitiv de Tribunalul Constanta la finalul lunii martie, instanta stabilind ca fratele lui Traian Basescu poate depune o noua cerere de eliberare conditionata peste trei luni.
In februarie, Judecatoria Medgidia a admis propunerea de liberare conditionata formulata de Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Poarta Alba si a dispus eliberarea conditionata a lui Mircea Basescu, insa DNA a contestat decizia, iar Tribunalul Constanta a admis, in martie, contestatia, astfel ca fratele fostului presedinte a ramas in penitenciar.
Comentarii (0)