News Flash:

Ministrul Sanatatii: GREVA din sistemul sanitar este ILEGALA

20 Noiembrie 2013
492 Vizualizari | 0 Comentarii
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat miercuri, după întalnirea cu reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate, că în acest moment greva generală anunţată pentru 28 noiembrie este ilegală, iar prima măsură ar fi sesizarea instanţei, care să constate acest lucru.


"Cred că greva generală este mai degrabă o sperietoare, decat un lucru care se poate realiza. Din punctul nostru de vedere, în acest moment este ilegală. Nu cred că discutăm despre ceva ilegal, noi trebuie să discutăm despre lucruri legale în ţara asta. Că unii vor să încalce legea, este problema lor. Sunt instituţii ale statului care trebuie să-şi facă datoria", a spus ministrul Eugen Nicolăescu, după discuţiile care au avut loc cu reprezentanţii Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate, potrivit Mediafax.

Intrebat dacă va sesiza instanţa în legătură cu greva generală anunţată pentru 28 noiembrie, ministrul Sănătăţii a spus că prima măsură ar fi sesizarea judecătorilor, care să constate că protestul este ilegal.

"Evident, dacă este ilegală, sunt ferm convins că este ilegală, prima noastră măsură este să sesizăm instanţa să constate ilegalitatea. Sper să nu se ajungă acolo. Pot fi găsite unele soluţii după opinia noastră, dar ele nu pot fi găsite sub presiune şi peste noapte. Acum asta încercăm, să identificăm cum se poate eşalona, cum se poate face un calendar în acest sens", a mai spus Eugen Nicolăescu.


Ministrul a arătat că, în opinia sa, cea mai bună măsură în acest moment este continuarea dialogului, joi urmand să aibă loc o întalnire cu reprezentanţii Federaţiei Sanitas şi probabil săptămana viitoare cu cei ai Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate. "Poate că unele sunt neînţelegeri intenţionate, altele sunt neînţelegeri neintenţionate, este greu de spus. Nu căutăm vinovaţi, nu asta este misiunea noastră. Ceea ce este cert este că trebuie să continuăm dialogul", a mai spus ministrul Sănătăţii.

Şi ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, care a participat la discuţii, a spus că greva generală din sistemul sanitar este ilegală. "Greva este ilegală, vom continua dialogul maine (joi - n.r.) la ora 16.00, cu Federaţia Sanitas", a precizat Doina Pană.



Angajaţii din sistemul sanitar vor intra din 28 noiembrie în grevă generală pe termen nelimitat, anunţa, în 14 noiembrie, vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, precizand că aceştia vor cere şi demisia ministrului Sănătăţii, pentru că nu s-a rezolvat niciuna dintre solicitările transmise.

Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a decis declanşarea grevei de avertisment în 25 noiembrie, între orele 8.00 şi 10.00, şi a grevei generale din 28 noiembrie, pe termen nelimitat.

Potrivit lui Marius Sepi, protestele sunt susţinute şi de către organizaţiile profesionale ale medicilor. El a precizat că angajaţii din sistemul sanitar sunt deschişi la orice negociere care ar duce la rezolvarea problemelor ridicate de aceştia.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1075 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013430 (s)