News Flash:

Mii de oameni au sarbatorit in strada Zilele Timisoarei

4 August 2014
530 Vizualizari | 0 Comentarii
Alice Francis si Oceana
A fost swing si o ploaie de lumini pe cer, duminica seara, in centrul Timisoarei, de Ziua orasului. Manifestarile de Ziua Timisoarei s-au incheiat cu un show prezentat de Alice Francis si Oceana si un spectaculos foc de artificii.


Alice Francis si Oceana n-au strans la fel de multa lume ca si Connect-R, Lora si Elena Gheorghe, sambata, in Piata Victoriei, dar mii de oameni au fost prezenti si duminica in centru de Ziua Timisoarei si au avut parte de doua concerte memorabile.

Alice Francis a urcat prima pe scena si a oferit un show plin de farmec si energie. Artista s-a bucurat sa revina in orasul sau natal, pentru ca, desi ea traieste in prezent in Germania, este nascuta in Timisoara. A fost primita cu multa caldura de public, a dansat si s-a fotografiat cu fanii. Alice Francis a readus in prim plan muzica anilor ’20-30, fiind supranumita si „regina electroswingului”. S-a facut remarcata dupa lansarea primului sau album, „St. James Ballroom”, care a avut succes, in 2012, iar de atunci strabate lumea larga. La Timisoara a venit dupa un concert sustinut in Suedia, la Urkult Festival.

Ultimul concert a fost cel sustinut de Oceana. Cantareata a devenit cunoscuta cu piesa „Cry, cry”, iar in 2012 a cantat imnul Campionatului European de Fotbal din Ucraina – „Endless Summer”. La final, cerul a fost brazdat de artificii. A fost o adevarata explozie de lumini albe si colorate pe cerul Timisoarei. Artificiile n-au mai fost lansate de langa Catedrala Mitropolitana, ci de undeva din zona Parcului Central, primarul Nicolae Robu explicand ca s-a reclamat faptul ca ar fi afectat lacasul de cult.

Va reamintim ca 3 August a devenit Ziua Timisoarei printr-o hotarare de consiliu local adoptata in anul 1999. Data marcheaza momentul intrarii trupelor romanesti in Timisoara, la 3 august 1919, si instaurarea administratiei romanesti. Tion.ro

centrul timisoarei nicolae robu
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1199 (s) | 24 queries | Mysql time :0.033167 (s)