News Flash:

Microsoft ataca piata low-cost

23 Februarie 2014
578 Vizualizari | 0 Comentarii
Microsoft va reduce cu 70% preţul Windows 8.1 pentru producătorii de tablete şi computere low-cost, în duelul cu alternativele mai ieftine la PC-ul Windows, precum laptopurile "Chromebook" echipate cu sistemul de operare Google Chrome, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate situaţiei. Astfel, producătorii de tablete şi computere cu un preţ la raft de până la 250 de dolari vor plăti numai 15 dolari pentru o copie Windows 8.1 preinstalată pe dispozitive, în locul tarifului normal de 50 de dolari, au afirmat sursele citate.

Discountul se aplică oricărui produs cu Windows 8.1 care se încadrează în limita de preţ, fără restricţii în ceea ce priveşte mărimea sau tipul de dispozitiv.


De asemenea, dispozitivele nu vor mai fi verificate pentru compatibilitate hardware şi nu trebuie să fie neapărat echipate cu ecran tactil, au adăugat sursele apropiate companiei.


Totodată, sursele au precizat că cei mai mari producători de computere plăteau Microsoft sume apropiate de 30 de dolari pe licenţă Windows, cu mult sub preţul oficial de 50 de dolari, datorită discounturilor şi stimulentelor acordate de companie. Produsele low-cost care vor beneficia de noul discount de 70% faţă de preţul de listă nu vor fi eligibile programele mai vechi de marketing.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0732 (s) | 35 queries | Mysql time :0.015249 (s)