News Flash:

Michi de la Suie Paparude va fi transferat la Bucuresti

1 Noiembrie 2013
499 Vizualizari | 0 Comentarii

Liderul formaţiei Şuie Paparude, Mihai Campineanu, care a suferit, în noaptea de 19 spre 20 octombrie, un infarct la finalul unui concert susţinut la Timişoara, va fi transferat, vineri, cu un avion SMURD, la Bucureşti, starea sa fiind stabilă.


Şeful Unităţii de Primire a Urgenţelor Timişoara, medicul Mihai Grecu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că liderul formaţiei Şuie Paparude, Mihai Campineanu (42 de ani), care în noaptea de 19 spre 20 octombrie a suferit un infarct la finalul unui concert susţinut la Timişoara, urmează să fie transferat la un spital din Bucureşti.


"Facem toate pregătirile pentru a-l transfera pe pacient, astăzi (vineri - n.r.), la Bucureşti, cu avionul SMURD", a declarat Mihai Grecu.


Potrivit medicilor de la Spitalul Judeţean Timişoara, acolo unde este internat Mihai Campineanu, acesta se află într-o stare stabilă şi poate fi transferat în Capitală.


Liderul formaţiei Şuie Paparude, Mihai Campineanu, a suferit un infarct miocardic la finalul unui concert susţinut la Timişoara, iar colegii de trupă, care au şi sunat la 112, afirmau că artistul le-a spus, după concert, că are dureri puternice în zona pieptului, apoi s-a prăbuşit la pămant. In cădere, cantăreţul s-a lovit la faţă.


Mihai Campineanu a fost în comă indusă de medicamente, medicii spunand că starea lui nu era "foarte încurajatoare", dar că nu avea leziuni hemoragice cerebrale. După ce a ieşit din coma indusă, a fost intubat din nou, deoarece nu putea respira singur.


 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1433 (s) | 24 queries | Mysql time :0.011953 (s)