News Flash:

Merkel: Putin nu va fi intimidat daca Ucraina primeste arme din alte tari

9 Februarie 2015
452 Vizualizari | 0 Comentarii
Cancelarul german Angela Merkel a avertizat, in cadrul Conferintei pentru Securitate de la Munchen, ca presedintele rus Vladimir Putin nu va fi intimidat daca Ucraina primeste arme din alte tari, relateaza Daily Telegraph in editia electronica.


"Sunt ferm convinsa ca acest conflict nu poate fi solutionat prin mijloace militare", a afirmat Merkel, care considera ca liderul rus nu ar fi intimidat daca Statele Unite decid sa trimita arme Ucrainei.


"Nu imi pot imagina o situatie in care echipamente imbunatatite pentru armata ucraineana l-ar impresiona pe presedintele Putin in asa fel incat sa creada ca va pierde in plan militar. Trebuie sa o spun direct", a adaugat ea.


Cancelarul a precizat ca forta nu s-a dovedit a fi o solutie cu Rusia nici in trecut. "Am crescut in Germania de Est, am vazut Zidul (Berlinului). Americanii nu au intervenit in cazul Zidului, dar in final am castigat", a declarat ea.


Conflictul din Ucraina a dominat agenda discutiilor la Conferinta pentru Securitate de la Munchen, subiectul unei eventuale livrari de arme fortelor ucrainene generand opinii divergente in randul politicienilor si expertilor care participa la reuniune.


Reprezentantii americani sustin optiunea furnizarii de arme Ucrainei, in timp ce Germania si alte tari europene se opun acestei variante.

vladimir putin daily telegraph
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1157 (s) | 24 queries | Mysql time :0.024204 (s)