News Flash:

MEN: Elevii din clasa a VIII-a vor fi informati si consiliati privind invatamantul profesional

30 Ianuarie 2014
425 Vizualizari | 0 Comentarii
Înscrierea în învatamântul profesional cu durata de trei ani, organizat dupa clasa a VIII-a, începând cu anul scolar 2014 - 2015, se va desfasura dupa informarea si consilierea elevilor cu privire la oportunitatea de a-si continua astfel studiile, potrivit metodologiei Ministerului Educatiei.

Ministerul Educatiei Nationale a elaborat metodologia care reglementeaza organizarea si functionarea învatamântului profesional de stat cu durata de trei ani, începând cu anul scolar 2014 - 2015, inclusa într-un proiect lansat în dezbatere publica, miercuri.


Învatamântul profesional este organizat dupa clasa a VIII-a, ca parte a învatamântului secundar superior si ca învatamânt cu frecventa, cursuri de zi, si se poate desfasura si în limbile minoritatilor nationale. Pentru înscrierea în învatamântul profesional pot opta si elevii din învatamântul special.


Calendarul admiterii prevede ca, în perioada 7 aprilie - 18 mai, are loc informarea si consilierea elevilor cu privire la oportunitatea de continuare a studiilor în învatamântul profesional.


Pentru promovarea ofertei locale a învatamântului profesional este obligatorie realizarea urmatoarelor activitati: "Saptamâna meseriilor", în perioada dedicata activitatilor de consiliere si orientare profesionala a elevilor, "Târgul meseriilor", pentru prezentarea ofertei la nivel regional / judetean si promovarea învatamântului profesional si a numarului de locuri disponibile în mijloacele locale de comunicare în masa.


Inspectoratele scolare judetene/ al municipiului Bucuresti publica lista cu unitatile de învatamânt care organizeaza învatamânt profesional cu durata de trei ani si oferta de pregatire a acestora în brosura admiterii în învatamântul liceal de stat. În scopul unei bune si complete informari a elevilor si a parintilor acestora, brosura admiterii va contine atât informatiile legate de admiterea în învatamântul liceal de stat cât si în cel profesional, în sectiuni separate.


Învatamântul profesional se finalizeaza cu examen de certificare a calificarii profesionale.


Absolventii învatamântului profesional care promoveaza examenul de certificare a calificarii profesionale pot continua studiile în clasa a XI-a a învatamântului liceal, în conditiile legii si ale reglementarilor specifice stabilite de MEN.


Elevii din învatamântul profesional beneficiaza de sustinere financiara, în conformitate cu prevederile legale, prin Bursa Profesionala, aprobata prin HG nr. 1062/2012 privind modalitatea de subventionare de catre stat a costurilor pentru elevii care frecventeaza aceasta forma de învatamânt.


Distinct de sprijinul financiar acordat prin Bursa Profesionala, elevii pot beneficia si de sustinere financiara, stimulente si alte forme de sprijin acordate de partenerul de practica, în conditiile legii si în conformitate cu prevederile contractului de practica.


Unitatile de învatamânt care organizeaza învatamânt profesional cu durata de trei ani trebuie sa îndeplineasca, cumulativ, urmatoarele conditii: existenta bazei materiale necesare desfasurarii pregatirii elevilor pentru dobândirea calificarii profesionale si existenta resursei umane calificate, prin personal didactic propriu sau personal didactic asociat.


Învatmântul profesional se organizeaza numai în unitatile de învatmânt care anexeaza la propunerea privind planul de scolarizare contracte-cadru încheiate cu operatorii economici / instituti publice, prin care se stabilesc obligatiile privind: organizarea si desfasurarea procesului de formare pentru obtnerea calificarii profesionale a elevilor s a stagiilor de pregatire practica, precum si proiectarea curriculumului în dezvoltare locala, asigurarea conditiilor tehnice si a resursei umane necesare pregatirii practice a elevilor din învatamântul profesional si asigurarea conditiilor tehnice si a resursei umane necesare pentru organizarea si desfasurarea examenului de certificare a calificarii profesionale a elevilor.


Cifra de scolarizare pentru învatamântul profesional se stabileste anual, pe baza nevoilor pietei muncii si a tendintelor de dezvoltare, conform documentelor de planificare, respectiv Planul Regional de Actiune pentru Învatamânt (PRAI) la nivel regional si Planul Local de Actiune pentru Învatamânt (PLAI) la nivel local, precum si pe baza solicitarilor operatorilor economici. Mediafax.ro
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1131 (s) | 36 queries | Mysql time :0.018270 (s)

loading...