News Flash:

Medvedev AMENINTA: Rusia ar putea INCHIDE spatiul aerian ca raspuns la noi sanctiuni occidentale

8 Septembrie 2014
673 Vizualizari | 0 Comentarii
Dmitri Medvedev
Guvernul rus nu exclude posibilitatea ca Rusia sa-si inchida spatiul aerian ca raspuns la noi sanctiuni sectoriale occidentale, a declarat premierul Dmitri Medvedev intr-un interviu pentru ziarul de afaceri Vedomosti.
Statele occidentale "trebuie sa fie intrebate daca vor exista noi sanctiuni, dar, daca vor exista sanctiuni in domeniul energetic ori restrictii suplimentare impuse sectorului nostru financiar, vom fi nevoiti sa raspundem in mod asimetric", a declarat seful Guvernului rus, dand ca exemplu in acest sens "restrictii in sfera transporturilor", relateaza agentia rusa de presa Itar-Tass, in pagina electronica.
"Noi pornim de la faptul ca avem relatii amicale cu partenerii nostri, asa ca cerul este deschis deasupra Rusiei pentru zboruri. Dar daca suntem restrictionati, va fi nevoie sa raspundem", a continuat el.
"Daca transportatorii occidentali ocolesc spatiul nostru aerian, acest lucru ar putea sa conduca la falimentul multor companii aeriene care se clatina la marginea prapastiei in lupta pentru supravietuire", a subliniat Medvedev.
 Mediafax.ro

guvernul rus dmitri medvedev vedomosti
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0886 (s) | 34 queries | Mysql time :0.029717 (s)