News Flash:

Medicul Radu Zamfir si sotia sa au fost nasi la nunta fiicei unuia dintre motii salvatori

13 Septembrie 2015
1287 Vizualizari | 0 Comentarii
radu zamfir
Medicul Radu Zamfir, unul dintre ranitii in accidentul aviatic produs in ianuarie 2014 in Muntii Apuseni, si sotia sa au fost, sambata, nasii de cununie ai fiicei unuia dintre motii salvatori, Gheorghe Trif, nunta avand loc in comuna Horea.
Nunta fiicei lui Gheorghe Trif, Nicoleta, in varsta de 19 ani, se desfasoara dupa traditiile zonei si a inceput in cursul dupa-amiezii, cand mirele, un tanar din comuna Horea, a venit cu alai sa isi ia mireasa de acasa, apoi nuntasii au mers la primaria din localitate unde a avut loc cununia civila.
Ulterior, cununia religioasa a fost oficiata la Biserica ”Sfintii Mihail si Gavril” din Horea, comuna unde s-a prabusit avionul in care se afla echipajul medical.
Nasii de cununie ai celor doi tineri sunt medicul Radu Zamfir si sotia sa, Diana, iar la nunta participa si doctorul Catalin Pivniceru si copilotul Razvan Petrescu, si ei raniti in accidentul aviatic din Muntii Apuseni.
Petrecerea de nunta, la care participa aproximativ 350 de persoane, are loc la caminul cultural din Horea, iar meniul este unul traditional din zona Muntilor Apuseni.
La sfarsitul lunii august, tatal miresei, Gheorghe Trif, declara pentru MEDIAFAX ca l-a rugat pe Radu Zamfir sa fie nas la nunta fiicei sale, deoarece de acesta il leaga cele mai multe amintiri din momentul accidentului aviatic.
”Cu domnul doctor Zamfir am vorbit atunci la telefon, inainte sa pornim in cautarea lor, cu dansul si cu Aura Ion am coborat de pe munte ca sa ii duc la ambulante”, spunea Gheorghe Trif.
In accidentul aviatic produs in 20 ianuarie 2014 in Muntii Apuseni au murit pilotul Adrian Iovan si studenta Aurelia Ion. Totodata, au fost raniti copilotul Razvan Petrescu si medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Catalin Pivniceru de la Spitalul "Sfanta Maria" si Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beius, judetul Bihor. Mediafax.ro

muntii apuseni gheorghe trif
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1200 (s) | 32 queries | Mysql time :0.007221 (s)