News Flash:

Medicii vor picheta pe 31 martie sediul Ministerului Muncii

28 Martie 2016
1007 Vizualizari | 0 Comentarii
greva sanatate
Federatia Sindicala Hipocrat si Sindicatul Promedica continua cu protestele, dupa ce s-a anulat intalnirea de la Camera Deputatilor, care ar fi trebuit sa aiba loc luni, intrucat Comisia de Sanatate si-a schimbat programul aprobat initial.
Peste 12.000 de angajati din sistemul sanitar din toata tara au protestat intre 21 si 27 martie prin greva de tip japonez. Federatia Sindicala Hipocrat si Sindicatul Promedica continua cu protestele, dupa ce intalnirea de la Camera Deputatilor cu reprezentantii Comisiei de Sanatate, care ar fi trebuit sa aiba loc luni, s-a anulat.
Astfel, pe 31 martie medicii vor picheta sediul Ministerului Muncii, apoi pe 7 aprilie de Ziua Mondiala a Sanatatii va avea loc pichetarea Ministerului Sanatatii, iar pe 11 – 17 aprilie va fi Greva de Avertisment, cu incetarea activitatii timp de doua ore. Daca pana atunci revendicarile sindicalistilor nu vor fi solutionate, pe 18 aprilie medicii vor declansa Greva Generala, cu sustinerea unei treimi din activitatea medicala si asigurarea urgentelor.
Reprezentantii celor doua sindicate s-au intalnit la inceputul acestei saptamani cu Ministrul Sanatatii, Patriciu Achimas, si cu Ministrul Secretar de Stat, Francisk Iulian Chiriac. „Discutiile au vizat solutionarea revendicarilor salariatilor din Sanatate si nu s-au finalizat cu un calendar concret si realist pentru rezolvarea acestor probleme”, mai spun sindicalistii.
Solicitarile F.S. „Hipocrat” si CFSMR vizeaza aplicarea prevederilor Legii 284/2010 privind salarizarea unitara si in sanatate, in sensul reincadrarii personalului avand ca valoare de referinta salariul minim brut pe economie de 1250 lei; acordarea tuturor sporurilor, calculate la salariul efectiv, precum sporul de conditii deosebite de munca, sporul de doctorat; respectarea normei de munca si a timpului de munca si de repaus pentru toate categoriile de personal din Sanatate, prin reducerea pana la eliminare a deficitului de personal. Lipsa personalului din sistemul sanitar duce la o norma de munca efectiva mare, timpul de repaos si de refacere fiind mult mai redus decat timpul de munca; asigurarea in regim gratuit si prioritar a serviciilor medicale acordate personalului angajat in sistemul de sanatate; cresterea valorii decontate pentru serviciile medicale din spitale, ambulator si medicina de familie.
Sindicalistii mai atrag atentia ca, „ in lipsa unei decizii rectificative solicitate, se poate ajunge la escaladarea starii conflictuale, in perioada urmatoare mergand pana la intreruperea partiala a activitatii, disfunctioanalitatile create cazand exclusiv in responsabilitatea Guvernului Romaniei”.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1251 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005506 (s)