News Flash:

MASA DE CRACIUN: Cat costa meniul de sarbatori

24 Decembrie 2014
1156 Vizualizari | 0 Comentarii
Pregatirea mesei pentru Craciunul de anul acesta necesita un buget minim de aproximativ 400 de lei, daca produsele sunt cumparate de la hipermarket si gatite acasa, insa bugetul se poate mari de trei-patru ori, ajungand pana la 1.500 de lei, in cazul unei mese incarcate cu produse traditionale.
Masa de Craciun nu este, nici anul acesta, o "formalitate" din punct de vedere al costurilor, iar asta in special pentru cei care prefera produsele traditionale, fara conservanti si fara nitrati.
Astfel, un kilogram de "toba lui Ignat", comercializata de un producator traditional autorizat de Ministerul Agriculturii, costa 49 de lei, acelasi pret trebuind sa fie platit si pentru un kilogram de caltabos, in timp ce un kilogram de jambon costa 69 de lei.
La producatorii traditionali, un kilogram de carnati vanatoresti costa 55 de lei, carnatii de curcan - 60 de lei, iar lebarul - 49 de lei.
Tot pentru masa de Craciun, producatorii traditionali au pregatit si jumari, la 70 de lei kilogramul, dar si specialitati cum ar fi purcelus copt in afumatoare (100 de lei kilogramul), muschi de capra impletit (170 de lei kilogramul) si pastrama de mistret (200 de lei kilogramul).
La capitolul desert, un cozonac de doua kilograme, care nu contine amelioratori de gust, costa 80 de lei.
Tragand linie si adunand, o masa traditionala, dar fara piftie si sarmale, ajunge sa coste in jur de 600 de lei. Nu trebuie insa uitat ca la toate bucatele se adauga bautura.
Cei care aleg sa cumpere pentru masa de Craciun dintr-un hipermarket vor plati, pentru un meniu traditional complet, intre 300 si 400 de lei.
Fata de producatorii traditionali, la hipermarket, un kilogram de jambon costa 31 de lei, unul de carnati de casa - 17,3 lei, lebarul - 22 de lei, iar 200 de grame de caltabos - 14,5 lei. Oferta de mezeluri este completata de toba (23 de lei kilogramul), kaiser (30 de lei), sunca de casa (29,6 lei) si muschi file (29,5 lei).
In aceste conditii, un aperitiv destul de variat poate fi asigurat cu aproximativ 100 de lei.
Legumele necesare pentru salata de boeuf costa intre jur de 10-20 lei, la care se adauga carnea, intre 30 si 50 de lei, si maioneza. Costul unei salate pentru toata familia ajunge astfel la aproximativ 60 de lei, in timp ce ingredintele pentru o portie de sarmale scot din buzunar alti 50 de lei, in medie.
Friptura se bucura, si ea, de o oferta variata atat ca materie prima, cat si ca preturi. Un kilogram de piept de curcan costa 40 de lei, iar unul de pulpa de curcan - 25 de lei. Kilogramul de piept sau pulpa de pui este in jur de 20 de lei, cotletul de porc - 16 lei/kilogram, iar pulpa de manzat - 33 lei/kilogram.
La hipermarket, un cozonac poate fi cumparat cu sume intre 6 si 60 de lei, in timp ce pretul unui kilogram de prajituri este de 30-36 de lei.
In ultimii ani, produsele pentru mesele de Craciun pot fi comandate si online. Cei care nu au timp, nu vor sau nu se pricep sa pregateasca bucatele pentru Craciun pot face comenzi pe internet, iar meniul traditional va fi livrat, gratuit, acasa.
Astfel, un meniu "Masa completa de Craciun" de 23 de kilograme costa 935,69 lei. Acest meniu contine bors de porc (2,4 kg), bors de curcan (2,4 kg), salata de boeuf (1,8 kg), piftie porc (1,5 kg), piftie curcan (1,5 kg), sarmalute pui (27 bucati), sarmalute porc (27 bucati), friptura de pui la cuptor (2 kg), friptura de porc la cuptor (2 kg), placinta cu mere (1,5 kg), placinta cu branza dulce (1,5 kg), doi cozonaci cu nuca (1 kg) si cornulete cu gem si nuca (1,4 kg).
Meniul "Masa noastra romaneasca" de 15 kilograme costa 599,63 lei si contine bors de porc (2,4 kg), doua portii de salata de boeuf (1,8 kg), doua portii de piftie de porc (1,5 kg), doua portii de sarmalute din pui, friptura de porc (2 kg) si cozonac cu nuca (1 kg), iar meniul "Masa lui Mos Craciun", de 17 kg, costa 700,73 lei si contine: bors de porc (2,4 kg), doua portii de salata de boeuf (1,8 kg), doua portii de piftie de curcan (1,5 kg), doua portii de sarmalute din porc, friptura pui la cuptor (2 kg), friptura de porc la cuptor (2 kg) si un cozonac cu nuca (1 kg).
Cei care nu doresc un meniu complet pot comanda, separat, doar anumite produse. Astfel, o portie de salata boeuf de 1,8 kg costa 57,89 lei , piftia de curcan (1,5 kg) costa 86,50 lei, cea de porc - 74,90 de lei, sarmalute din porc (27 buc.) - 58,95 lei, sarmalute din pui (27 buc.) - 59,95 lei, friptura de porc la cuptor (2 kg) - 97,45 lei, friptura de pui la cuptor (2 kg) - 79,80 lei, friptura de curcan (2 kg) - 119,45 lei.
Daca la bucatele de Craciun se adauga si bautura, costul minim al mesei festive depaseste 400 de lei si, in functie de preferinte si de buget, poate ajunge si la 1.500 de lei. Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1326 (s) | 34 queries | Mysql time :0.044023 (s)