News Flash:

MARTURIA SOCANTA a unui localnic salvator: Ranitii strigau de durere, unul avea picioarele rupte, i-am facut targa din copaci

21 Ianuarie 2014
480 Vizualizari | 0 Comentarii
Gheorghe Giurgiu, un localnic de 33 de ani din satul Pietreasa (Alba), a fost cel care, alaturi de doi consateni, a ajuns primul, luni seara, la locul accidentului aviatic din Muntii Apuseni si au încercat sa îi ajute pe raniti, îmbracându-i cu hainele proprii si facându-le foc sa se încalzeasca.

Gheorghe Giurgiu a declarat, marti dimineata, corespondentului MEDIAFAX ca în momentul în care a ajuns la locul accidentului i-a auzit pe raniti cum strigau de durere, unul dintre ei fiind cu ambele picioare rupte, iar satenii au facut o targa din lemnele copacilor, cu o patura, pentru a-l transporta.

El povesteste ca zapada atingea jumatate de metru în zona în care era epava avionului, aparatul de zbor fiind rasturnat.

"Am auzit de la televizor de avionul prabusit în Muntii Apuseni si am plecat cu doi consateni de-ai mei din satul Pietreasa sa îi cautam pe raniti. Noi trei am ajuns primii, nu a fost niciun padurar. Ne-am dus ca noi suntem de-aici si cunoastem zona, iar când am ajuns sus pe munte am strigat, ca era bezna de nu se vedea la un metru. Noi pe la ora 19.00 am plecat, am luat-o spre Vârful Pietreasa si am aflat ca ar fi avionul într-o zona cu padure mijlocie, cu plantatii. Din fericire, i-am gasit. Zapada avea o jumatate de metru acolo unde erau ei. Avionul a dat printre copaci si era rasturnat. Când am ajuns am vazut ca îi faceau respiratie gura la gura domnisoarei rezidente, pe ea am încercat sa o ajutam prima data, dar apoi am aflat ca a murit. Ranitii strigau de durere, unul era cu amândoua picioarele rupte, am facut o targa din lemnele copacilor, cu o patura. Le-am facut foc, le-am dat hainele de pe mine ca sa le pun pe ei, pentru ca nu mai puteau de frig, mi-am dat jos maieul si le-am facut foc, si am ramas numai într-o bluza mai subtire, eu nu am avut nimic, pe ei trebuia sa îi ajut sa se încalzeasca, pentru ca ei au îndurat frig", a spus Giurgiu, adaugând ca nu au putut face un foc prea mare pentru ca lemnele erau ude.

Potrivit acestuia, ranitii erau în afara aeronavei, iar pilotul era prins sub avion.

"Stateau adunati într-o parte, iar cel cu picioarele rupte era chiar lânga avion, pentru ca nu se putea misca. I-am dat haina de pe mine ca statea pe spate, întins pe zapada. Au mai venit si alti oameni din alt sat apoi si am încercat sa îi ducem în jos cum am putut. I-am carat cu paturi, pe brate si în spate, numai sa îi ajutam. Erau vreo doi kilometri pâna la drum. Nu i-am întrebat ce au patit, pentru ca ei strigau dupa ajutor, erau plini de sânge, am vrut numai sa îi ajutam cum putem. Dupa o vreme au venit SMURD, Politia, jandarmii", a mai spus Giurgiu.

Acesta s-a întrebat cum se poate, totusi, cu tehnologia existenta în prezent, sa nu poata fi localizat cu precizie un avion prabusit.

"Traim în România, dar sa îi gasesti pe oameni dupa sase - sapte ore, nu stiu ce sa zic. Cu toata tehnologia asta, i-am gasit noi, când puteam sa nu mergem pe jos 4-5 kilometri prin zapada sa îi gasim", a subliniat Gheorghe Giurgiu.

Pilotul Adrian Iovan si o studenta în anul V la Institutul de Medicina Militara din Bucuresti si-au pierdut viata dupa ce avionul de mici dimensiuni de tip BN2, la bordul caruia se afla un echipaj medical, a aterizat fortat, luni dupa-amiaza, într-o zona muntoasa accidentata, la peste 1.400 de metri altitudine, la granita judetelor Cluj si Alba. Unul dintre medicii din aeronava a reusi sa sune la 112, la ora 16.16, anuntând incidentul.

În avion se aflau patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Catalin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" si Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beius, judetul Bihor -, o studenta si doi membri ai echipajului de zbor - pilotul Adrian Iovan si copilotul Razvan Petrescu.

Pilotul Adrian Iovan a fost gasit încarcerat, iar studenta era în stop cardio-respirator, cu hipotermie severa, nemaiputând fi salvata.

Echipa medicala din avion mergea la Oradea, unde urma sa preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care a suferit un accident vascular cerebral, a declarat, pentru MEDIAFAX, dr. Victor Zota, coordonator de transplant.

Epava avionului si victimele au fost gasite de localnici dupa cautari de aproximativ cinci ore, la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, politisti, salvamontisti, angajati ai Parcului National Munti Apuseni si localnici.

Toate cele cinci persoane ranite în accidentul aviatic, care au suferit multiple fracturi si traumatisme, sunt constiente si au fost internate la sectia de terapie intensiva a Spitalului Judetean de Urgenta din Cluj, ultimii doi raniti fiind adusi la UPU Cluj marti dimineata, în jurul orei 4.30. Mediafax.ro

Foto: Click.ro 
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0826 (s) | 35 queries | Mysql time :0.013772 (s)

loading...