Martisorul - numit de etnologul Ion Ghinoiu "funia zilelor, saptamanilor si lunilor anului, adunate intr-un snur bicolor" - este oferit ca simbol al sosirii primaverii si a capatat, in ultima vreme, forme tot mai diverse fata de traditionalul mic obiect de podoaba legat de un fir rosu si unul alb.

Martisorul face parte din larga categorie a talismanelor daruite celor dragi de 1 martie, simbolizand iarna si vara, dar si speranta.

Raspandit in toate provinciile tarii, martisorul este pomenit pentru prima data de Iordache Golescu, iar folcloristul Simion Florea Marian relateaza in cartea "Sarbatorile la romani" ca in Moldova, Muntenia, Dobrogea si unele parti ale Bucovinei exista obiceiul ca parintii sa lege, la 1 martie, copiilor lor o moneda de argint sau de aur la gat sau la mana.

In unele zone, copiii purtau martisorul 12 zile la gat, iar apoi il legau de ramura unui pom tanar. Daca in acel an pomului ii mergea bine insemna ca si copilului ii va merge bine in viata. In alte cazuri, martisorul era pus pe ramurile de porumbar sau paducel in momentul infloririi lor, copilul urmand sa fie alb si curat ca florile acestor arbusti.

Simion Florea Marian scrie ca martisorul serveste celor ce-l poarta "ca un fel de amuleta", dar cine doreste ca acesta sa aiba efectul dorit "trebuie sa-l poarte cu demnitate".

Arheologii au decoperit obiecte vechi de mii de ani care pot fi considerate martisoare. Ele au forma unor mici pietre de rau vopsite in alb si rosu, insirate pe ata, pentru a fi purtate la gat. Se poate spune ca rosul, dat de foc, sange si soare, este atribuit vitalitatii femeii, iar albul, conferit de limpezimea apelor, este specific intelepciunii barbatului. Astfel, snurul martisorului exprima impletirea inseparabila a celor doua principii.

Traditia spune ca, in vechime, martisorul se confectiona din doua fire rasucite de lana colorata, alba si neagra sau alba si albastra si era daruit in prima zi din luna lui martie, perioada a echinoctiului de primavara, cand aparea pe cer Luna Noua. Obiceiul martisorului este, de fapt, o secventa dintr-un scenariu ritual de innoire a timpului si anului, primavara, la moartea si renasterea simbolica a Dochiei.

Unele traditii spun ca firul martisorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia, in timp ce urca turma la munte. Asemanator Ursitoarelor care torc firul vietii copilului la nastere, Dochia toarce firul anului primavara, la nasterea timpului calendaristic.

Obiectele incarcate cu valente magice erau purtate ca talisman si de alte popoare, mai cu seama in civilizatiile arhaice.

In Franta, in unele zone, se credea ca cel mai norocos talisman este laba stanga a unei pisici negre. Si in Germania existau o multime de superstitii legate de obiectele aducatoare de noroc, cel mai socant dintre ele fiind funia spanzuratului, considerata de bun augur pentru cel ce se afla in posesia ei. Panglica rosie, legata la mana sau la gat, il ferea pe purtator de deochi iar infrumusetarea fetei se obtinea prin spalarea cu zapada topita din luna martie.

Pentru slavii sudici, aducatoare de noroc erau oasele de animale, mai ales cele de caine, pisica, liliac sau bufnita. Fetele puneau sub perna sapte bani de argint, apoi faceau trei cruci si isi aflau norocul in dragoste.

Grecii aveau obsesia pietrelor pretioase si semipretioase ca amulete si talismane. Ei erau pastratorii unei intregi stiinte a simbolurilor si valorilor acestora: agata era indicata impotriva intepaturilor de paianjen si scorpion, o pietricica din cuibul randunicii vindeca epilepsia, o peruzea era capabila sa potoleasca certurile, cornalina vindeca orice muscatura de animale. Uneori chiar monedele cu chipul lui Alexandru cel Mare, apropiate ca forma de martisoarele noastre, erau purtate ca talismane.