News Flash:

Mai multe proteste in tara fata de proiectul Rosia Montana

28 Octombrie 2013
438 Vizualizari | 0 Comentarii

Sute de persoane au participat şi în această duminică, în mai multe oraşe din ţară, la manifestări de protest faţă de proiectul minier de la Roşia Montană.


Cluj: Traficul rutier în faţa Primăriei a fost reluat după o oră; o sută de protestatari cantă


Traficul rutier în faţa Primăriei Cluj-Napoca a fost reluat, duminică seară, după aproximativ o oră de întrerupere, dar pe carosabil au mai rămas în jur de o sută de persoane care au cantat şi au scandat lozinci împotriva proiectului de la Roşia Montană.


Protestatarii care se opun proiectului minier de la Roşia Montană şi care blocaseră, duminică seară, traficul rutier şi transportul în comun în faţa Primăriei Cluj-Napoca, au acceptat să deblocheze, după o oră, cate o bandă de circulaţie, la cererea jandarmilor şi Poliţiei Rutiere.


Printre manifestanţi s-a numărat şi soţia primarului Emil Boc, Oana Boc.


Peste 800 de protestatari faţă de proiectul de la Roşia Montană au blocat, duminică seară, traficul rutier în faţa Primăriei Cluj-Napoca, o parte dintre ei asezandu-se pe carosabil, la finalul unui marş prin centrul oraşului.


Participanţii la protest au ajuns, duminică seară, în jurul orei 19,45, în faţa Primăriei Cluj-Napoca, la finalul unui marş care a pornit din Piaţa Unirii şi a trecut pe străzile din centrul oraşului, pe la Prefectură.


Ei au blocat traficul rutier şi transportul în comun în faţa Primăriei, iar o parte dintre ei s-au aşezat pe carosabil, unde scandează "Clasa politică e sub orice critică", "Să moară Goldul", "Noi nu suntem o naţiune de sclavi", "Uniţi salvăm Roşia Montană", "Jos Ponta, jos, că eşti un mincinos", "Toate partidele aceeaşi mizerie".


Protestatarii au fost supravegheaţi de către jandarmi.


Protestul nu a fost autorizat, iar participanţii la manifestare nu au spus cat timp vor rămane în faţa Primăriei Cluj-Napoca.


Protestatarii faţă de proiectul minier de la Roşia Montană au blocat traficul, duminică seară, şi în faţa Prefecturii Cluj, după ce blocaseră circulaţia rutieră şi în centrul oraşului, pe unde au trecut în drum spre autoritatea judeţeană, scandand "Veniţi cu noi, Ponta la gunoi".


Oamenii au scandat "Veniţi cu noi, Ponta la gunoi", "Ponta nu uita, Romania nu-i a ta", "Hoţii, hoţii!", "Demisia!", "Nu cedăm, nu capitulăm", "Jos Guvernul!", "Uniţi salvăm Roşia Montană" şi "Solidaritate".


Aproape 400 de persoane la mitinguri faţă de proiectul de la Roşia Montană, la Cîmpeni şi Alba Iulia


Aproape 400 de persoane au ieşit în stradă, duminică seară, la Alba Iulia şi Cîmpeni, pentru a protesta faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, oamenii cerand respingerea acestui proiect şi interzicerea mineritului cu cianuri.


Cea mai mare acţiune de protest a avut loc la Cîmpeni, unde aproape 350 de persoane s-au adunat în centrul oraşului, în faţa statuii lui Avram Iancu, participanţii fiind atat din oraş, cat şi din localităţile apropiate.


De asemenea, o parte dintre participanţi au venit de la Abrud, unde avusese loc, în urmă cu cateva ore, un miting similar.


Protestatarii au fluturat steaguri tricolore, iar unii dintre ei au purtat afişe cu portretele lui Avram Iancu şi Horea, eroi naţionali din această zonă.


Oamenii au scandat lozinci precum "Uniţi salvăm Munţii Apuseni", "Nu vrem cianură" şi au participat la un marş pe străzile oraşului.


Unii dintre protestatari au purtat pancarte cu mesaje împotriva proiectului minier de la Roşia Montană, precum "Credinţa mută munţii, nu dinamita. Salvăm Roşia Montană", "Luptăm pentru Apuseni fără cianură" sau "Salvaţi Roşia Montană! Salvaţi Munţii Apuseni!".


Protestatarii au urmărit pe un ecran montat în centrul oraşului Cîmpeni un film documentar despre mineritul cu cianuri şi o mină de aur din Peru.


Protestul de la Cîmpeni este autorizat să se desfăşoare pană la ora 20.00.


Şi la Alba Iulia peste 50 de persoane au protestat, duminică seară, faţă de proiectul minier de la Roşia Montană şi au parcurs într-un marş mai multe străzi din municipiu fluierand, bătand din tobe şi din sticle de plastic şi scandand "Alba Iulia trezeşte-te” şi "Uniţi salvăm Roşia Montană”.


Unii dintre protestatari au purtat afişe sau pancarte cu mesaje precum "Nu dăm aurul din munţi pe cianuri şi bani mărunţi", "Trădarea de ţară în aur se măsoară" sau "Indiferenţa ucide. Spuneţi NU proiectului de la Roşia Montană".


Protestul a durat aproximativ o oră, după care participanţii s-au împrăştiat anunţand că se vor întalni şi duminica viitoare.


Din 1 septembrie, în Capitală şi în mai multe oraşe din ţară au loc proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Roşia Montană.


Protestele au început după ce Guvernul a aprobat, în 27 august, proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, documentul fiind transmis Parlamentului spre dezbatere.


Proiectul este în prezent la Comisia parlamentară specială, care este aşteptată să dea un vot pe proiectul Guvernului. Deputaţii şi senatorii au decis, în 22 octombrie, prelungirea pană pe 10 noiembrie a termenului de depunere a raportului de către Comisia parlamentară Roşia Montană.


MEDIAFAX


traficul rutier protestatarii
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0894 (s) | 35 queries | Mysql time :0.016231 (s)

loading...