News Flash:

UPDATE - Inca un roman, printre victimele prabusirii unei portiuni din viaductul Morandi, in apropiere de Genova

15 August 2018
840 Vizualizari | 0 Comentarii
auto

Un al doilea roman se numara printre persoanele decedate in urma prabusirii unei portiuni din viaductul Morandi, in apropiere de Genova, anunta MAE.
"In continuarea informatiilor referitoare la incidentul produs la data de 14 august 2018, pe autostrada A10, in apropiere de Genova, ca urmare a prabusirii unei portiuni din viaductul Morandi, Ministerul Afacerilor Externe face urmatoarele precizari: In urma demersurilor echipei consulare mobile aflata la fata locului, un alt cetatean roman, cu dubla cetatenie, a fost identificat printre persoanele decedate", anunta MAE.
 
Echipa consulara mobila isi continua activitatea de asistenta si mentine in permanenta legatura atat cu Celula de Criza instituita la nivelul autoritatilor locale, cat si cu unitatile medicale la care au fost transportate victimele, in vederea identificarii unor cetateni romani printre persoanele afectate.
 
Operatiunile complexe de salvare si de scoatere a victimelor de sub daramaturi sunt, in continuare, in derulare.
 
Ministerul Afacerilor Externe reaminteste ca cetatenii romani afectati pot solicita asistenta consulara la numerele de telefon ale oficiului consular:+39 011 249 57 75; +39 011 249 52 64; +39 011 249 50 64; +39 011 235 90 53,  apelurile fiind redirectionate catre Centrul de Contact si Suport al Cetatenilor Romani din Strainatate (CCSCRS) si preluate de catre operatorii Call Center in regim de permanenta sau la numarul de urgenta al oficiului consular: +39 338 756 8134.
 
Consulatul General al Romaniei la Torino monitorizeaza cu prioritate situatia si mentine legatura cu autoritatile locale, acordand asistenta consulara necesara in astfel de situatii, inclusiv prin eliberarea documentelor necesare repatrierii trupurior neinsufletite si eliberarea certificatelor de deces.
 
O portiune lunga a Podului Morandi de pe autostrada A10, care asigura o legatura intre Italia si Franta, s-a surpat marti, la Genova, in timpul unei furtuni, iar zeci de vehicule au cazut in gol de la peste 50 de metri inaltime.
 
Cel mai recent bilant arata ca cel putin 35 de oameni au murit, alti 13 sunt raniti in stare grava, iar zece sunt dati disparuti.
 

 

Un roman a fost identificat printre persoanele decedate dupa prabusirea unui segment suspendat al Autostrazii A10 din Italia, in apropierea orasului Genova, anunta Ministerul Afacerilor Externe (MAE), care precizeaza ca operatiunile de scoatere a victimelor de sub daramaturi sunt in derulare. Bilantul prabusirii unui segment de autostrada, in Italia, a ajuns la cel putin 38 de morti.
"Conform datelor preliminare obtinute, pana la acest moment, de echipa consulara mobila aflata la fata locului, printre persoanele decedate a fost identificat si un cetatean roman", transmite Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul unui comunicat de presa remis MEDIAFAX.

Operatiunile complexe de salvare si de scoatere a victimelor de sub daramaturi sunt in derulare.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteste ca romanii afectati pot solicita asistenta consulara la numerele de telefon ale oficiului consular:+39 011 249 57 75; +39 011 249 52 64; +39 011 249 50 64; +39 011 235 90 53, apelurile fiind redirectionate catre Centrul de Contact si Suport al Cetatenilor Romani din Strainatate (CCSCRS) si preluate de catre operatorii Call Center in regim de permanenta sau la numarul de urgenta al oficiului consular: +39 338 756 8134.
"Consulatul General al Romaniei la Torino monitorizeaza cu prioritate situatia si mentine legatura cu autoritatile locale, acordand asistenta consulara necesara in astfel de situatii, inclusiv prin eliberarea documentelor necesare repatrierii trupului neinsufletit si eliberarea certificatului de deces", precizeaza MAE.

Bilantul prabusirii unui segment de autostrada, in Italia, a ajuns la cel putin 38 de morti

Cel putin 38 de persoane au murit dupa prabusirea unui segment suspendat al Autostrazii A10 din Italia in apropierea orasului Genova, potrivit celui mai recent bilant anuntat de Ministerul italian de Interne, relateaza cotidianul Corriere della Sera.

Potrivit bilantului preliminar, 38 de persoane, inclusiv trei minori, au murit, iar alte 15 au fost ranite dupa prabusirea unui segment al viaductului Polcevera (Morandi), pe autostrada A10, in apropiere de orasul Genova.

"In momentul prabusirii, pe pod erau 30-35 de vehicule", a declarat Angelo Borrelli, seful Protectiei Civile.

 

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1276 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006709 (s)