News Flash:

MACEL ECOLOGIC! O benzinarie rasare intr-un parc-muzeu din Resita

23 Noiembrie 2015
631 Vizualizari | 1 Comentarii
parc resita
Mai multe asociatii de mediu cer oprirea de urgenta a distrugerii

In timp ce primarul Mihai Stepanescu este arestat preventiv 30 de zile pentru luare de mita, un nou scandal zguduie Resita. O parte a Muzeului de locomotive, obiectiv turistic si cultural, un adevarat simbol al orasului, este pe cale sa fie distrusa de constructia unei benzinarii Lukoil

Mai multe asociatii de mediu au semnat si trimis o scrisoare deschisa catre Primaria Resita, Agentia de Protectia Mediului Caras-Severin si Directia Judeteana de Cultura Caras Severin, in care cer oprirea de urgenta a distrugerii unui parc. In locul sau se construieste o benzinarie.

Resitenii stiau ca acel mic parculet era domeniu public. In fapt, in mandatul primarului condamnat de DNA, Liviu Spataru, acest parc a trecut in posesia tatalui colegului sau de partid Florin Glava, director la Prescom, societatea de transport local si gunoi menajer. Ulterior, familia Glava a vandut terenul si, din firma-n firma, s-a ajuns la Lukoil.

Iata scrisoarea deschisa a asociatiilor de mediu:

„Prin prezenta adresa va aducem la cunostinta posibile grave incalcari ale legislatiei in vigoare si afectarea iremediabila a mediului, a vietii locuitorilor din zona Triaj, a comunitatii resitene si nu in ultimul rand a Muzeului de locomotive, obiectiv turistic si cultural, un adevarat simbol al municipiului. Va readucem la cunostinta faptul ca Muzeul de locomotive este inregistrat ca obiectiv de patrimoniu national in lista monumentelor istorice, are o valoare inestimabila si reprezinta o adevarata emblema, atat a Resitei, judetului si Banatului, cat si a tarii.

Vineri, in data de 13 noiembrie 2015, am observat o intensa activitate de imprejmuire a unei parti a spatiului verde din zona Triaj si anume a parcului aflat in imediata apropiere a Muzeului de locomotive. In plus, pe parcursul acestui sfarsit de saptamana, in interiorul zonei verzi au fost instalate containere, a fost parcat un excavator, a fost deja afectat solul si vegetatia din acest perimetru.

In situatia in care lucrarile incepute in zona mentionata nu indeplinesc conditiile legale, in baza prerogativelor ce va revin, va rugam sa interveniti, sa dispuneti incetarea imediata a oricaror activitati ce au loc in acel parc din vecinatatea muzeului, sa luati masurile legale ce se impun, inclusiv amenzi drastice aplicate persoanelor private si/sau institutiilor publice vinovate de agresarea patrimoniului cultural, natural si urban al Resitei si obligarea persoanei/persoanelor fizice si/sau juridice responsabile la repararea imediata si efectiva a zonei afectate.

Daca aceste activitati, care s-au demarat in spatiul verde de langa Muzeul de locomotive, se bazeaza pe un demers legal – despre care comunitatea nu a fost instiintata – in temeiul Legii 544/2001 privind liberul acces la informatii de interes public, va rugam sa ne comunicati urmatoarele:

1.a) PUZ-ul din zona mentionata si tipul de interventii/investitii aprobate;

2.b) O copie a certificatului de urbanism, a autorizatiei de constructie si a tuturor documentelor de avizare a lucrarilor respective, depuse la dosar de catre solicitant si emise de Primaria Resita si serviciile din subordine;

3.c) Statutul juridic si urbanistic al spatiilor verzi din zona Triaj”.

Scrisoarea este semnata de Andrei Szabo, in numele Asociatiei Prietenii Muntilor, Asociatiei Speologica Exploratorii, Asociatiei Cogito, Fundatiei Activity, Asociatiei Bike Attack, WWF Romania si Asociatiei Euroland Banat.

Desi scrisoare a fost adresata si Directiei de Cultura, respective APM Caras-Severin, Primaria Resita este singura care a raspuns pana acum. „Ca urmare a articolelor aparute in mass-media referitoare la o constructie din zona Triaj, precizam urmatoarele pentru corecta informare a opiniei publice:

La solicitarea SC Lukoil Romania SRL, a fost eliberata autorizatia de construire nr. 240/04.11.2015 pentru construire statie distributie carburanti si racord apa-canal pe un spatiu neamenajat, aflat in proprietate privata. Termenul de executie a lucrarilor este de un an, incepand din 09.11.2015 pana in 09.11.2016. Precizam ca autorizatia a fost eliberata in conformitate cu Planul Urbanistic Zonal pentru zona comerciala, statie carburanti si servicii in municipiul Resita, str. Timisoarei, care a fost aprobat prin HCL nr. 319/18.11.2014”. Mai multe detalii despre acest caz revoltator gasiti pe Ziuadevest.ro.

benzinarii lukoil
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

sibnet  | #1192
Cautam colaboratori pentru activitate la domiciliu. Se poate lucra si part-time. Sunt necesare cunostinte minime de navigare pe internet, lucru cu fisiere pdf si word si minim studii medii. Detalii la adresa de email: sibnet@usa.com
Adauga comentariu

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1099 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013973 (s)

loading...