News Flash:

Lumea fotbalului este in stare de soc dupa aflarea mortii lui Didi Prodan

17 Noiembrie 2016
983 Vizualizari | 0 Comentarii
prodan
Veste tragica a fost anuntata in aceasta seara. Daniel Prodan, fostul mare international roman, a incetat din viata la doar 44 de ani dupa ce a suferit un infarct in cursul zilei de miercuri. Informatia a fost oferita de jurnalistul Dorin Chiotea.
"Tragedia s-a petrecut in casa din Voluntari a fostului mare fundas tricolor. Colapsul s-a petrecut sub ochii sotiei sale, Licinia, care la 19.57 a anuntat Salvarea. Directorul SABIF, Alis Grasu, mi-a confirmat ca "In 14 minute a ajuns la dansul primul echipaj. Foarte rapid a venit si al doilea. Ambele masini au dotari de ultima generatie si medici urgentisti experimentati, au incercat sa-l resusciteze timp de trei ore. S-a incercat tot ce este posibil, din pacate inima sa a cedat", a scris Dorin Chiotea.
"Este o adevarata lovitura! Am aflat de moartea lui in urma cu doua ore... Mi-a fost ca un copil... Nu-mi vine sa cred ce s-a intamplat. E tot ce pot sa spun, am ramas fara cuvinte", a declarat Mircea Sandu pentru ProSport.
"Sunt socat! Mi-a fost coleg de nationala, mi-a fost coleg de birou la FRF, nu a aratat niciodata ca ar fi avut probleme de sanatate. Chiar nu stiu ce s-a intamplat. Jucam fotbal impreuna, depuneam efort si niciodata n-a aratat ca ar fi avut vreo problema", a spus Florin Prunea, fostul coleg din Generatia de Aur al lui Daniel Prodan.
Fostul mare arbitru international Ion Craciunescu si-a manifestat regretul la auzul tragicei vesti. ”Am ramas socat. Am aflat si eu vestea acum cateva minute. Ultima data cand l-am vazut a fost la inmormantarea tatalui lui Gica Popescu. Este ceva incredibil. Era un om care radia de sanatate, de veselie... Doamne, Dumnezeule... S-a stins la jumatatea vietii”, a declarat si Ion Craciunescu.
Mircea Rednic a aflat de la reporterii ProSport de moartea lui Didi Prodan si a ramas fara replica: "Sincer, imi pare foarte rau... nu-mi vine sa cred. M-am vazut acum doua luni cu el. Era vesel, era jovial. Sunt fara cuvinte..."
Gabriel Torje a postat un mesaj de adio pe pagina sa de facebook pentru fostul mare international: "Un om de la care am invatat multe,care prima data cand am ajuns la echipa nationala m-a sprijinit si sfatuit cu tot ce era mai bun pentru a progresa in cariera mea,un om pe care nu l-am vazut niciodata suparata si care mereu zambea!!!Ai lasat un gol imens in sufletele noastre!!!Dumnezeu sa te odihneasca in pace".
Helmuth Duckadam a tinut sa isi exprime regretul pentru tragica disparitie: ”Sunt total socat, eu l-am cunoscut in ultima perioada mai bine. Un om si un baiat extraordinar. Condoleante familiei, Dumnezeu sa-l ierte, nu-mi gasesc cuvintele”, a spus fostul mare portar.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1147 (s) | 43 queries | Mysql time :0.005755 (s)