News Flash:

Licee reabilitate cu bani de la bugetul local, in Timisoara

6 Mai 2014
1285 Vizualizari | 0 Comentarii
Reabilitarea a trei licee de elita din Timisoara incepe in aceasta primavara cu bani de la bugetul local, dar pentru intregul necesar se asteapta sprijin din fonduri europene, intrucat aceste unitati scolare se afla intr-o avansata stare de degradare si pun in pericol siguranta elevilor.
'Intr-o prima faza avem prevazute sume in bugetul local, dar speram sa atragem fonduri europene care vor fi redistribuite acum, la sfarsit de exercitiu 2007-2013. Bugetul local nu dispune de sume suficiente pentru ca lucrarile de la cele trei licee sa fie sustinute in forta, sincronizate cu nevoile de a le repara', a declarat marti primarul Nicolae Robu, intr-o conferinta de presa.
Cele trei licee - 'N. Lenau', 'Calderon' si 'C.D. Loga' - au o istorie de peste un veac, un veac si jumatate fiecare, au arhitecturi remarcabile, iar ultimele reabilitari au avut loc in anii '60. 
Nicolae Robu a dat asigurari ca, odata incepute, lucrarile de reparatii, reabilitari si modernizari la cele trei licee nu se vor opri din cauza lipsei banilor, in caz de necesitate urmand sa fie efectuate rectificari bugetare.
Vor fi lucrari de reparatii ale acoperisului, se vor reabilita zidurile exterioare, se vor repara interioarele, se vor face modernizari, inclusiv echipari specifice spatiilor de invatamant. 
Banca de Credit pentru Reconstructie a Germaniei ofera Primariei Timisoara cinci milioane de euro pentru reabilitarea cladirilor istorice, prioritate avand liceele de elita care isi desfasoara activitatea in cladiri cu valoare de patrimoniu. Municipalitatea a reusit sa introduca pe lista cladirilor care vor beneficia de bani si liceele 'Lenau', 'Calderon' si 'C.D Loga'.
Municipalitatea a obtinut din partea Guvernului Germaniei asistenta tehnica si financiara in anul 2005, Banca de Credit pentru Reconstructie oferind cinci milioane de euro pentru reabilitarea a aproape 250 de cladiri istorice. Finantarea este compusa dintr-un credit in valoare de trei milioane de euro, rambursabil intr-o perioada de 30 de ani, cu o dobanda anuala de 2%, si un grant in valoare de doua milioane de euro. AGERPRES 
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1140 (s) | 43 queries | Mysql time :0.008899 (s)