News Flash:

Legendele Castelului Corvinilor spuse altfel in cadrul Noptii Muzeelor

21 Mai 2016
266 Vizualizari | 0 Comentarii
Castelul Corvinilor din Hunedoara
Filmul "Legenda corbului", un spectacol de lumini si sunet cu peste 130 de proiectoare si tunuri, dar si vernisajul unei expozitii cu piese arheologice descoperite in zona Hunedoara, vor reprezenta principalele puncte de atractie ale Noptii Muzeelor ce va avea loc sambata seara la Castelul Corvinilor. 

Filmul "Legenda corbului" face o prezentare inedita a istoriei Castelului Corvinilor, fiind adresat in special copiilor cu varste cuprinse intre 8 si 12 ani, dar si adultilor care doresc sa afle cat mai multe despre legenda care invaluie acest monument istoric medieval. 

Productia este realizata de Asociatia pentru Protejarea si Promovarea Castelului Corvinilor Hunedoara (APPCH), in calitate de partener in cadrul proiectului de cooperare europeana DARTS - Digital Arts and Storytelling for Heritage Audience Development, se arata intr-un comunicat al organizatiei, remis vineri AGERPRES. 

Filmul va putea fi vizionat sambata, 21 mai, intre orele 21,00 - 02,00, in sala Bethlen a Castelului Corvinilor. Accesul publicului este gratuit. 

"Primii 150 de participanti la eveniment care vor publica pe Facebook o fotografie cu Castelul Corvinilor din timpul derularii acestuia, insotita de #legendacorbului, #legendafantanii, #DARTS vor avea parte de un cate un cadou surpriza din partea organizatorilor. Pentru ridicarea cadourilor participantii trebuie sa se prezinte in sala Bethlen si sa faca dovada publicarii fotografiei pe Facebook", precizeaza Ioan Bodochi, presedintele APPCCH. 

Tot sambata publicul va putea cunoaste legenda fantanii din castel intr-o noua versiune creata de catre tanarul autor italian Mattia Colombo. Povestea "Jar" a castigat concursul international de scriere creativa derulat in cadrul proiectului DARTS. Sursele de inspiratie au fost cateva situri de patrimoniu reprezentative din cele trei tari participante in proiect, printre care si Castelul Corvinilor din Hunedoara. 

Noaptea Muzeelor va fi completata la Castelul Corvinilor de un spectacol de lumini si sunet, cu proiectii pe zidurile exterioare ale monumentului istoric. "Pentru acest moment vor fi folosite 135 de proiectoare LED, 10 tunuri de lumina si vor lansate 6.000 de lampioane. Spectacolul va fi sincronizat cu muzica si este programat la fiecare ora, cate 15 minute, intre orele 22,00 si 1,45", a declarat, pentru AGERPRES, administratorul Castelului Corvinilor, Dan Bera. 

In plus, Muzeul de Arheologie, Istorie si Etnografie Hunedoara va vernisa la castel o expozitie interesanta cu piese ce au fost descoperite cu ocazia sapaturilor arheologice de la Castelul Corvinilor si din vecinatatea municipiului. 

Manifestarile de la castel vor include si un Festival al Luminilor, organizat de Cercetasii Romaniei, mai multe recitaluri de muzica medievala, totul intr-o atmosfera speciala creata de cavalerii si domnitele de acolo. 

Evenimentul este organizat de Primaria Hunedoara, Muzeul de Arheologie, Istorie si Etnografie, Castelul Corvinilor, Cercetasii Romaniei, APPCH, Ordinul Cavalerilor de Hunedoara si beneficiaza de finantarea oferita de autoritatile locale si Programul 'Europa Creativa' prin proiectul 'DARTS'. 

Proiectul DARTS urmareste sa creeze povesti despre cladiri monumente istorice din Europa, despre personajele istorice si evenimentele legate de acele cladiri, si sa le comunice in moduri creative si inovatoare, folosind arta digitala si arta de a spune povesti. Proiectul este adresat in special tinerilor creatori, dar si publicului larg din tarile partenere ale proiectului - Italia, Belgia si Romania - dar si din alte state europene. AGERPRES

hunedoara noptii muzeelor castelul corvinilor
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0957 (s) | 24 queries | Mysql time :0.019613 (s)