Trei persoane au ajuns la spital, iar una dintre victime este in stare grava, din cauza neatentiei soferului unui Volkswagen, care circula dinspre Traian Vuia spre Dumbrava si care a lovit din spate un autoturism Seat, pe care l-a proiectat intr-o rapa.
Din primele informatii, accidentul s-a produs din vina unui barbat de 42 de ani, care se afla la volanul unui Volkwagen si care, intre localitatile
Traian Vuia si Dumbrava, nu a pastrat distanta regulamentara fata de masina aflata in fata sa, un Seat, pe care l-a lovit din spate, scrie
tion.ro. In urma coliziunii, soferul autoturismului Seat, un barbat de 41 de ani, a pierdut controlul volanului si s-a prabusit intr-o rapa de pe marginea DN 68 A.
Potrivit reprezentantilor IPJ Timis, in urma accidentului, trei persoane – soferul din Seat precum si doi pasageri din acelasi autoturism, un barbat si o femeie, ambii de 65 de ani – au fost ranite si transportate la spital. Una dintre victime prezenta un traumatism cranio cerebral grav.
La fata locului au fost chemati si pompierii, care au ajutat la degajarea autoturismului. Soferul vinovat de producerea accidentului este acum cercetat penal pentru vatamare corporala din culpa. Politistii continua cercetarile pentru stabilirea cu exactitate a circumstantelor in care s-a produs accidentul.
Comentarii (0)