News Flash:

La un pas de TRAGEDIE! Masina SPULBERATA de un camion. Trei persoane au ajuns la spital

24 Februarie 2014
1275 Vizualizari | 0 Comentarii
Accident grav pe fondul vremii potrivnice, la Recaş, în judeţul Timiş. Carosabilul umed a făcut ca un camion să derapeze şi să intre pe contrasens. A lovit cu remorca partea din faţă a unui autoturism care circula regulamentar, dar şi partea laterală a microbuzului din spatele acestuia. Două fete și bărbatul de la volanul autoturismului, un Opel, au ajuns la spital în urma accidentului. Evenimentul s-a produs în jurul orei 10, la ieşire din orașul Recaş, spre Lugoj. O ambulanţă şi un echipaj medical SMURD au ajuns în câteva minute la faţa locului, imediat după echipajul de descarcerare. Şoferul autoturismului fusese prins între fiarele contorsionate ale maşinii, fiind a fost scos și transportat de urgenţă la spital. Toate cele trei persoane care au avut de suferit în urma impactului sunt în stare stabilă. „M-am trezit aşa, n-am văzut nimic”, spune una dintre fetele aflate pe bancheta din spate a Opelului, în timp ce primea îngrijiri medicale. La faţa locului au ajuns şi poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier, care au stat de vorbă cu cei doi şoferi care n-au păţit nimic, dar şi cu martorii.

„Eram în spatele maşinii Opel, în curbă a intrat tirul, a patinat capul tractor, a venit peste noi, eu am reuşit să trag dreapta, dar maşina din faţă n-a mai reuşit să evite impactul”, a declarat şoferul microbuzului.

În cauză fost deschisă o anchetă pentru a stabili exact cauza accidentului. Digi24.ro


accident grav
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1124 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005551 (s)