News Flash:

Klaus Iohannis: "Daca Parlamentul a considerat ca le stie pe toate si nu are nevoie de o dezbatere publica, eu am considerat ca nu le stiu pe toate si am nevoie de o dezbatere publica"

11 Noiembrie 2016
828 Vizualizari | 0 Comentarii
Klaus Iohannis1
Presedintele Klaus Iohannis participa, joi, la o dezbatere publica, organizata la Bibilioteca Nationala a Romaniei, pe tema eliminarii taxei radio-TV, cu titlul "Eliminarea taxei radio-tv - sprijin sau amenintare a misiunii societatilor publice de radio si televiziune?"


Presedintele a avut primul cuvant si a explicat contextul in care a aparut initiativa legislativa referitoare la eliminarea a 102 taxe. Insa, doua dintre ele se refera la radioul public si la televiziunea publica. Presedintele a explicat ca ar fi fost de acord cu ideea de eliminare a taxelor, idee care s-a regasit si in programul sau de guvernare, dar ca lucrurile nu pot fi abordate atat de simplu in privinta radioului public si televiziunii publice.
“Aceasta dezbatere este atipica. Prin temporizare, nu prin subiect. In luna octombrie a existat o initiativa legislativa depusa la Parlament si cred ca aceasta initiativa ar fi avut un impact pozitiv, daca s-ar fi respectat cateva conditii minimale. In esenta, nu ar fi rau sa vorbim despre eliminarea taxelor si pot sa spun foarte deschis ca eliminarea de taxe a aparut si in programul meu electoral de anul trecut. Sunt de parere ca avem prea multe taxe si trebuie sa reducem din ele, ca situatia sa devina mai usor de inteles, de aplicat. Dar, din pacate, Parlamentul, dintr-un motiv pe care nu il cunosc, pentru ca nu mi s-au adresat, banuiesc ca din cauza unui puseu de autosuficienta, au intrat in procedura de urgenta si au trecut initiativa prin ambele camere si a primit si vot final.”


„In esenta, Guvernul a dat un punct de vedere pozitiv. Cu multe amendamente, dar pozitiv”, a completat Iohannis.


Presedintele Iohannis a explicat ca ar fi promulgat legea, daca nu ar fi fost aste doua taxe mentionate in lege.


“Daca nu ar fi fost printre cele 102 taxe taxa Radio – TV, probabil as fi promulgat legea pur si simplu, chit ca ar fi meritat si celelalte taxe o abordare publica. In aceasta situatie mi s-a parut ca intreg demersul are o problema majora. S-a eliminat o discutie publica despre finantarea celor doua. Acea afirmatie conform careia in continuare TV-ul si Radioul vor trai in continuare bine cu bani de la bugetul de stat, este o chestiune care se poate realiza usor tehnic, dar nu sunt foarte convins ca asta ne dorim. Si pentru ca nu sunt foarte convins, am fost foarte bucuros sa particip la aceasta dezbatere. Imediat dupa ce legea a fost votata in Parlament, am primit solicitari de intalniri si am inceput sa primesc scrisori multe. Am avut solicitari de la cei doi directori generali, de la televiziunea publica si de la radioul public, SRTV si SRR, nu ii vad aici in sala, probabil ca nu au fost invitati.”


Ulterior, Iohannis a explicat ca este nevoie de o discutie publica, chiar daca “Parlamentul a considerat ca le stie pe toate”.


„Am aflat, recunosc cu surprindere, ca nici televiziunea publica, nici radioul public nu au fost consultati in acest demers care ii priveste direct. Este o abordare ciudata. Am primit scrisori de la EBU, de la alte organizatii si organisme internationale, sindicate, asociatii de specialitate, toti solicitandu-mi sa nu promulg aceasta lege. Acest tip de dezbatere ar fi trebuit sa aiba loc inainte de a vota aceasta inititiva in Parlament si nu dupa. Daca Parlamentul a considerat ca le stie pe toate si nu are nevoie de o dezbatere publica, eu am considerat ca nu le stiu pe toate si am nevoie de o dezbatere publica.”
Camera Deputatilor a adoptat, la finalul lunii octombrie, mai multe proiecte de lege, printre care si pe cel care prevede eliminarea a 102 taxe nefiscale, inclusiv a taxelor radio-TV.


Printre taxele care vor fi eliminate se afla timbrul de mediu pentru autovehicule, taxe la Registrul Comertului, taxe consulare si de cetatenie, taxe pentru cazierul fiscal, taxele radio-TV, taxa suplimentara pentru eliberarea pasaportului temporar, taxa pentru pierderea sau modificarea actelor, taxe extrajudiciare de timbru, taxa pentru permisele de pescuit recreativ sau sportiv, taxa pentru serviciile prestate de MAI pentru public, tarifele percepute de Casa Nationala de Pensii.


Ulterior, presedintele Klaus Iohannis a insistat ca este nevoie de o dezbatere publica pentru taxa radio-tv si a anuntat public ca va sustine organizarea unei astfel de dezbateri.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1133 (s) | 32 queries | Mysql time :0.004747 (s)