News Flash:

Judecatorul Marius Tudose este noul presedinte al CSM

6 Ianuarie 2015
1319 Vizualizari | 0 Comentarii
Judecatorul Marius Tudose
Judecatorul Marius Tudose este noul presedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), iar pentru functia de vicepresedinte a fost ales procurorul Bogdan Gabor.
Marius Badea Tudose, reprezentantul magistratilor de la judecatorii in Consiliul Superior al Magistraturii, a fost ales cu majoritate de voturi, fiind preferat de mai multi membri ai CSM decat contracandidatul Alexandru Serban.
]Procurorul Bogdan Gabor este noul vicepresedinte al CSM, el fiind singurul candidat pentru aceasta functie. Bogdan Gabor a candidat si in 2014 pentru functia de vicepresedinte al CSM, atunci fiind ales contracandidatul sau, Gheorghe Muscalu.
Inainte de alegerea noii conduceri a Consiliului Superior al Magistraturii, judecatorul Adrian Bordea, care si-a incheiat mandatul la sefia CSM, a prezentat raportul de activitate al institutiei. Sedinta a fost prezidata de presedintele Klaus Iohannis, care a participat doar la prezentarea raportului de activitate al CSM.
Judecatorul Marius Tudose isi propune, conform proiectului de management, continuarea procesului demarat in 2011, de rationalizare a instantelor si parchetelor prin "redesenarea hartii administrative judiciare", pentru a creste eficienta si calitatea actului de justitie.
"Este necesara consolidarea atitudinii pro-active a CSM si a institutiilor sistemului judiciar roman in dialogul cu institutiile europene, prin prezentarea progreselor reale, semnificative, raportate la cele patru benchmark-uri. Componenta de cooperare trebuie sa se afirme ca proritara, lasand in plan secund aspectele de verificare", conform proiectului managerial al judecatorului.
Procurorul Bogdan Gabor a aratat, in proiectul de management, ca Ministerul Justitiei ar trebui sesizat cu privire la necesitatea modificarii pachetului de legi ale justitiei.
O alta prioritate asumata de procuror este "reanalizarea si redimensionarea, impreuna cu Ministerul Public, a schemelor de personal din cadrul parchetelor, in sensul reducerii numarului de posturi de la unele parchete si alocarea acestor posturi finantate catre unitatile mari de parchet". Magistratul propune si simplificarea bibliografiei in cadrul procedurilor de organizare a concursurilor de ocupare a functiilor de conducere din cadrul instantelor si parchetelor.
Marius Tudose (42 ani) este membru in CSM din 2011. El a intrat in magistratura in 1995 si a fost judecator la Judecatoria Slatina, Judecatoria Sectorului 4 si Judecatoria Sectorului 3. In cadrul acestei ultime instante a ocupat functia de vicepresedinte, intre 1 octombrie 2000 si 1 noiembrie 2001, si pe cea de presedinte, din 1 noiembrie 2001 pana in 6 ianuarie 2011.
Bogdan Gabor (39 de ani) si-a inceput cariera de magistrat in 1999, in cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Baia Mare. Intre 2003 si 2006, Gabor a detinut functia de procuror in cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Maramures, ulterior devenind prim-procuror adjunct al acestei instante. Din 2007 pana in 2010, Gabor a fost procuror al Directiei Nationale Anticoruptie Cluj. Apoi, pana in 2012, a fost procuror la Parchetul de pe langa Tribunalul Maramures, iar din ianuarie 2012 a devenit membru al CSM.
Potrivit articolului 133 din Constitutie, presedintele Consiliului Superior al Magistraturii este ales pentru un mandat de un an, care nu poate fi reinnoit.
CSM a fost condus in 2014 de judecatorul Adrian Bordea, in calitate de presedinte, si de procurorul Gheorghe Muscalu, drept vicepresedinte.
Mediafax.ro 

bogdan gabor gheorghe muscalu
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1279 (s) | 32 queries | Mysql time :0.007004 (s)