News Flash:

Joaca de-a cadavrele la IML Cluj: Unele apar, altele dispar

17 Decembrie 2013
1338 Vizualizari | 0 Comentarii
Cinci medici de la IML Cluj au transmis, sâmbătă, o scrisoare deschisă prin care cer demisia directorului Marius Vartic, ei acuzând faptul că de când acesta conduce instituţia, la morga acesteia au dispărut sau au fost găsite neaşteptat mai multe cadavre.

'Nu ne referim numai la conducerea defectuoasă a compartimentului de preosectură care a dus la pierderea unor cadavre sau găsirea neaşteptată a altora, ci şi la faptul că o serie de expertize de importanţă majoră nu pot fi efectuate datorită faptului că medicii pshiatrii refuză să participe la efectuare lor. De altfel, aţi fost demis pentru management defectuos în urma controlului efectuat de Ministerul Sănătăţii', se spune în scrisoarea semnată de cei cinci medici primari legişti - Dan Paul Mucichescu, Dan Perju-Dumbravă, Costel Siserman, Cristian Gherman şi Mugur Pop.

Aceştia susţin că Vartic a desfiinţat raportul de gardă, ceea ce face ce afectează profund procesul didactic deoarece medicii rezidenţi nu mai pot exersa o meserie pentru care s-au pregătit ani de zile.

De asemenea, directorului i se mai reproşează că a dezorganizat activitatea institutului şi că a dat unor angajaţi ai IML care se ocupau de bunul mers al actelor atribuţiuni mai puţin importante, din cauza cărora acum se înregistrează întârzieri masive în redactarea documentelor.

'Nota pe care aţi obţinut-o la examenul susţinut pentru ocuparea funcţiei de director al IML Cluj, în vara aceasta, nota 2.97, vă descalifică pentru ocuparea acestei funcţii, chiar şi în calitate de interimar. Astfel, apreciem că nu puteţi fi directorul unui institut de medicină legală atâta timp cât, în mod sistematic, evitaţi să rezolvaţi cazurile medico-legale complicate (omoruri, culpe medicale). Comportamentul dvs. faţă de angajaţii institutului este inadecvat: raptusuri manifestate prin urlete, înjurături, lovirea colegilor, ameninţări etc', mai spun cei cinci medici.

Ei acuză nu numai atmosfera tensionată din cadrul colectivului, dar şi faptul că împotriva institutului au fost redactate mai multe plângeri penale. Alte aspecte care i se reproşează lui Vartic sunt că 'nu este străin' de informaţii transmise presei şi care pun instituţia în lumină proastă, dar şi că violează corespondenţa privată a colaboratorilor.

La rândul său, Marius Vartic a declarat că nu îşi va da demisia deoarece nu se simte vinovat de management defectuos, în condiţiile în care în scrisoarea deschisă s-a mers pe ideea 'hai să inventăm ceva şi apoi să dezvoltăm'. El a susţinut că Dan Paul Mucichescu, unul dintre semnatarii scrisorii, este trimis în judecată pentru două capete de acuzare, din care unul este de mărturie mincinoasă, iar alt semnatar, Dan Perju Dumbravă, vrea să devină director în locul său, concurând împotriva sa la concursul menţionat în scrisoarea deschisă.

'Concursul s-a anulat după prima probă, cea scrisă, pentru că nici Dan Perju-Dumbravă, care a candidat, nu a obţinut decât nota 5, astfel că eu am rămas mai departe la conducerea IML Cluj', a precizat Marius Vartic.

El a mai adăugat că este director al IML Cluj din aprilie 2013, după ce a fost schimbat din funcţie de Ministerul Sănătăţii Costel Siserman, alt semnatar al scrisorii respective. AGERPRES

 
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1096 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005076 (s)