News Flash:

Iulian Matache este, oficial, ministru al Transporturilor

17 Iulie 2015
1091 Vizualizari | 0 Comentarii
iulian matache2
Iulian Matache a depus, vineri, la Palatul Cotroceni, juramantul de investire in functia de ministru al Transporturilor, preluand astfel postul ramas vacant prin demisia lui Ioan Rus. Noul ministru al Transporturilor a declarat, dupa ceremonia de investire in functie, ca una dintre prioritatile importante ale Ministerului este creserea absorbtiei fondurilor europene, dar si implementarea Master Planului.
"In momentul acesta, una dintre prioritatile importante ale ministerului este cresterea absorbtiei, de asemenea, reducerea arieratelor la companiille care au arierate. Ne continuam activitatea”, a declarat ministrul.
Intrebat ce sanse sunt ca autostrada Comarnic – Brasov sa fie construita in timpul mandatului sau, Matache a comentat ca nu stie cat de lung sau scurt va fi mandatul. "Nu stiu cat de lung sau scurt va fi mandatul meu. Autostrada Comarnic-Brasov ati aflat ca s-au publicat la licitatie, proiectare si executie primele doua tronsoane de capat, urmand ca pana sfarsitul lunii sa se depuna, tot asa, sa se ridice PSA pentru celelalte 3 tronsoane, asa cum am propus impartirea acestei autostrazi, sa se scoata la licitatie studiul de fezabilitate, inclusiv componenta de studii geotehnice”, a declarat noul ministru.
Intrebat cand va avea loc ceremonia de predare – primire la Minister, Iulian Matache a mentionat ca se va intalni vineri cu fostul ministru, Ioan Rus.
Presedintele Klaus Iohannis i-a urat succes noului ministru. Premierul Victor Ponta nu a participat la ceremonie, in schimb au fost prezenti, pe langa presedintele Iohannis, presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, si vicepremierul Gabriel Oprea.
Iulian Matache, inginer de profesie, a fost secretar de stat in acelasi minister din martie anul trecut, fiind transferat de la Ministerul Dezvoltarii. El a condus Directia Dezvoltare din cadrul CJ Vrancea pana in mai 2012, cand USL a preluat guvernarea, moment in care a fost numit secretar de stat la Ministerul Dezvoltarii.
Iulian Matache, a carui sotie este presedintele Tribunalului Vrancea, este prezentat in presa locala drept un apropiat al presedintelui Consiliului Judetean Vrancea, Marian Oprisan, la momentul numirii ca secretar de stat, in mai 2012, el multumindu-i public lui Oprisan si spunand ca nu ar fi ajuns in aceasta functie fara sprijinul, sustinerea si increderea sa. Mediafax.ro

iulian matache
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1249 (s) | 32 queries | Mysql time :0.005056 (s)