News Flash:

Ion Caramitru ar putea fi DEMIS

14 Ianuarie 2014
710 Vizualizari | 0 Comentarii
Ministrul Culturii, Gigel Stirbu, a declarat, marti, ca Ion Caramitru si Dorina Lazar ar putea fi înlaturati de la conducerea TNB, respectiv a Teatrului Odeon, din cauza ca o OUG din 2013 prevede înlaturarea de la conducerea institutiilor publice de cultura a persoanelor care au împlinit 65 de ani.
Ministrul Culturii, Gigel Stirbu, a vorbit, marti, la Comisia de cultura a Senatului despre prevederile Ordonantei de Urgenta a Guvernului (OUG) numarul 68 din 2013.
În acest context, Gigel Stirbu a spus ca exista anumite lucruri care ar trebui schimbate sau reglementate în cadrul legislatiei, facând referire si la aceasta Ordonanta initiata de fostul ministru al Culturii Daniel Barbu.
"Eu, în fosta calitate pe care am detinut-o, de presedinte al Comisiei pentru cultura din Camera, am avut anumite amendamente vizavi de aceasta ordonanta si, odata cu schimbarea calitatii din aceea de presedinte al Comisiei în aceea de ministru, nu mi-am schimbat sub nicio forma optiunea vizavi de aceasta modificare legislativa. Eu nu cred ca, odata cu împlinirea vârstei de 65 de ani, un manager de institutie publica trebuie eliminat din sistem. Pot da exemple nenumarate. Sunt personalitati marcante ale vietii culturale românesti care au o autoritate profesionala de necontestat si cred ca pot sa duca si au demonstrat ca, indiferent daca au 65 de ani si trei luni sau 64 de ani si sase luni, ca pot sa conduca o institutie importanta în domeniul cultural. Exista anumite amendamente cum ca aceste persoane pot conduce institutiile culturale, dar sa zicem ca proiectul de mangement poate fi facut anual, în situatia în care, din punct de vedere fizic, nu mai poate sa-si continue activitatea anul urmator, proiectul de management poate fi stopat", a spus Gigel Stirbu.
El a subliniat însa ca, în urma discutiilor cu foarte multi factori de decizie din domeniul artelor spectacolului si din domeniul managementului din cadrul institutiilor de cultura, a ajuns la concluzia ca aceste persoane "sunt persoane de o probitate profesionala desavârsita". "Si, ca atare, cred ca experienta acumulata într-o anumita perioada de timp trebuie pusa în valoare si în slujba spectatorului si cetateanului", a spus Stirbu în timpul audierilor din Comisia de cultura a Senatului.
El a mai declarat pentru presa ca, la ora actuala, Ordonanta 68 îsi produce efectele. "A trecut de Senat, a fost votata de plenul Senatului, se afla la Comisia pentru Cultura din Camera Deputatilor. Probabil în prima sedinta, la începutul sesiunii viitoare, dupa 1 februarie, va intra în dezbaterea acestei comisii", a spus Stirbu.
"Exista anumite amendamente. Sunt anumite persoane care detin functii de conducere la nivelul institutiilor pentru cultura din Bucuresti sau din tara, persoane care au o mare autoritate profesionala. Domnul Caramitru este un nume care poate fi adus în discutie. Doamna Dorina Lazar este altul. Sunt multi altii, care, de-a lungul timpului, au dat dovada vie a faptului ca sunt anumite personalitati în domeniul dumnealor. Si, pe lânga faptul ca reprezinta personalitati unanim recunoscute în domeniul dumnealor de activitate, au demonstrat faptul ca sunt si foarte buni manageri în ceea ce fac. Acum, dupa o anumita experienta capatata de-a lungul timpului, ar fi din punctul meu de vedere gresit sa nu profitam de experienta domniilor lor, atât noi, cât si cei care consuma cultura în institutiile pe care domniile lor le conduc. Conform acestei OUG, atunci când ar fi împlinit vârsta de 65 de ani, ar fi trebuit ca mandatul sa le înceteze", a mai spus ministrul Culturii.
Gigel Stirbu a mai spus ca, în prezent, Ion Caramitru este "în plin mandat de manager" la Teatrul National Bucuresti. "Nu si-a terminat mandatul", a spus Stirbu. El a ezitat sa raspunda însa la întrebarea daca, potrivit OUG, Ion Caramitru se afla în prezent în ilegalitate, întrucât a depasit deja vârsta 65 de ani. Ion Caramitru are 71 de ani.
Pe de alta parte, în timpul discutiilor de marti din Comisia de cultura a Senatului, senatorul PSD Alexandru Mazare a spus ca, de multe ori, Parlamentul a fost "obturat" în activitatea sa din cauza unor ordonante de urgenta, carora parlamentarii nu le întelegeau urgenta.
"Asta este unul din lucrurile pe care i le-am reprosat fostului ministru Barbu (...) Chiar aceasta OUG, cea cu managementul institutiilor de cultura. Acum veniti sa ne convingeti pe noi folosind niste argumente pe care noi toti le-am adus domnului ministru Barbu. Am avut atunci o discutie cu maestrul Caramitru si cu maestru Mihaita (George Mihaita, directorul Teatrului de Comedie, n.r.) si cu mai multi Toti am cazut de acord ca nu putem sa trimitem acei oameni pur si simplu în parc, sa-si plimbe nepoteii, sa nu beneficiem în continuare de experienta si de expertiza lor, care nu poate fi negata si atunci domnul ministru Barbu a venit cu anumite argumente birocratice, facea vorbire ca ar fi anumite impedimente legislative, legislatia muncii la nivel general ar impune scoaterea acestor oameni la pensie", a spus senatorul Alexandru Mazare.
Acesta i-a cerut actualului ministru al Culturii, Gigel Stirbu, sa studieze cu exactitate aceasta tema. "Suntem de acord cu tot ce ati spus, dar sa vedem daca ne putem încadra în prevederile legislatiei muncii", a mai spus Mazare.
În schimb, senatorul PSD Georgica Severin, presedintele Comisiei de cultura din Senat, a spus ca îsi doreste de la "acesti mari maestri" de peste 65 de ani mai multa regie si mai putin ca acestia sa aiba "drept de semnatura pe bani".
El a mai spus ca este dificil sa fie create în lege exceptii: "Având în vedere ca sunt atât de putini oameni de valoare, noi nu putem sa dam o lege care sa creeze o stare de exceptie (...) Legea se refera la câteva sute de persoane care au aceste contracte de management cu toate institutiile de la nivelul tarii si atunci am putea sa ne gândim ca o personalitate ca domnnul Caramitru, ca domnul Mihaita, poate fi un exceptional director artistic, îsi poate manifesta plenar ideile în aceasta zona, dar legea trebuie sa o avem unitara pentru manageri la nivelul întregii tari, pentru ca altfel cineva poate sa dea în judecata Ministerul Culturii, ca de ce la TNB se poate, iar la Ansamblul de dansuri din Salistea Gurghiului, nu, si va câstiga (...) E destul de dificil sa cream în lege exceptii".
De asemenea, senatorul Georgica Severin a spus ca Senatul "a modificat proiectul initial cu care a venit Ministerul Culturii în care se spunea ca, în momentul în care au împlinit 65 de ani, pa".
"Daca îi prinde în mandat pot sa si-l termine, dar, daca au terminat mandatul, sa continue din nou la 70 de ani... Cream un precedent mult prea periculos. Nimeni nu-i împiedica pe acesti mari maestri sa mearga pe valentele artistice, nu trebuie neaparat sa fie cei care au dreptul de semnatura pe bani. Hai sa fim seriosi. Prefer sa vad mai multa regie si mai putin management de la aceste glorii", a mai spus Georgica Severin. Mediafax.ro

conducerea tnb
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0796 (s) | 23 queries | Mysql time :0.010535 (s)