News Flash:

Iolanda Balas-Soter a fost condusa de sute de oameni pe ultimul drum

14 Martie 2016
1306 Vizualizari | 0 Comentarii
iolanda balas
Iolanda Balas-Soter a fost petrecuta pe ultimul drum, luni, la Cimitirul Militar Ghencea 1, cu onoruri militare, de sute de rude, fosti colegi, admiratori si oficiali, care au tinut sa aduca un ultim omagiu marii disparute, dubla campioana olimpica, un model stralucit pentru generatii de sportivi si nu numai.
Decorata cu Ordinul Steaua Romaniei in grad de Mare Ofiter, Iolanda Balas-Soter a fost inmormantata cu ceremonial militar, executat de reprezentanti ai Brigazii 30 Garda Mihai Viteazul si de fanfara reprezentativa a armatei, printre cei aflati in preajma criptei din apropierea mormantului sotului disparutei, antrenorul emerit Ioan Soter, aflandu-se mari personalitati ale sportului romanesc: Elisabeta Lipa, Gabriela Szabo, Alin Petrache, Octavian Bellu, Nicolae Vieru, Adrian Stoica, Monica Iagar, Violeta Beclea-Szekely, Ivan Patzaichin, Viorel Paunescu, Sorin Matei, Carol Corbu.
Dupa slujba catolica tinuta in fata capelei, au rostit emotionante alocutiuni de omagiere a marii campioane George Boroi, comandantul Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucuresti, Ion Sandu, presedintele Federatiei Romane de Atletism, si general in rezerva Marin Dragnea, presedintele Asociatiei veteranilor de razboi, fost presedinte al Consiliului National pentru Educatie Fizica si Sport.
Corpul neinsufletit al Iolandei Balas, inconjurat de coroane de flori din partea Administratiei Prezidentiale, a premierului Dacian Ciolos, MTS, COSR, precum si din partea familiei, a Nadiei Comaneci, a lui Ion Tiriac, Viorel Paunescu, Ivan Patzaichin, de florile proaspete de primavara aduse de admiratorii campioanei, a fost asezat pe un afet de tun, potrivit ceremonialului, fiind coborat in cripta in acordurile imnului national, timp in care ostasii regimentului de garda au tras trei salve de arma.
Ceremonia funerara, care a durat 30 de minute, a purtat pecetea sobrietatii, seninatatii si decentei care au reprezentat trasaturile definitorii ale celei ce a fost Iolanda Balas-Soter, care a impus intreaga ei viata stinsa prematur la 79 de ani modestia unui comportament propriu unei personalitati de exceptie.
Considerata de majoritatea specialistilor si de istoricii atletismului drept cea mai buna atleta a tuturor timpurilor, dovada ca in enumerarea membrilor IAAF Hall of Fame, deschis in 2012 la Barcelona, pe primul loc este Iolanda Balas-Soter, urmata de etiopianul Abebe Bikila, olandeza Fanny Flankers-Coehn, ucraineanul Serghei Bubka si actualul presedinte al IAAF, britanicul Sebastian Coe, campioana romana a detinut cateva performante neegalate in cele peste cinci de decenii care s-au scurs de la realizarea lor, dincolo de titluri si medalii: 142 concursuri consecutive castigate, isprava consemnata de Cartea Recordurilor, detinerea la un moment dat a primelor 64 de rezultate la saritura in inaltime, in statistica federatiei existand, fapt aproape inimaginabil, de 64 de ori numele romancei, abia pe 65 fiind inserata si o alta performera, cea mai mare diferenta dintre prima si a doua clasata la Jocurile Olimpice (14 cm, in 1960, la Roma); a detinut, de asemenea, simultan, recordurile a 100 de stadioane din intreaga lume, stabilite intr-o perioada in care se calatorea incomparabil mai greu decat in zilele noastre.
In afara acestor performante sportive, amintirea fostei presedinte a Federatiei romane de atletism ramane, intre altele, in cele 15 piste de material sintetic realizate in intreaga tara, in reabilitarea stadionului de la Sosea care ii poarta numele si pe care urmasii ar trebui sa-l termine asa cum l-a visat "Doamna Ioli", in primul sediu propriu al unei federatii de dupa 1989, realizat prin stradaniile marelui om de sport roman si care se afla pe str. dr. Primo Nebiolo, fost presedinte al IAAF si FISU, mare prieten al celei recent disparute si al sportului romanesc.
In fine, Iolanda Balas-Soter va ramane in memoria tuturor celor care au cunoscut-o si s-au imbogatit sufleteste din bunatatea, modestia si dragostea ei pentru tot ceea ce este valoros, frumos si demn in om.
AGERPRES

iolanda balas-soter ghencea 1 onoruri militare
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2024 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1181 (s) | 43 queries | Mysql time :0.006168 (s)