News Flash:

Ioana Vonica a facut cerere de eliberare din arest, pentru a participa la inmormantarea sotului sau

4 Iunie 2014
533 Vizualizari | 0 Comentarii
Ioana Vonica a solicitat Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti sa fie eliberata din arest pentru a putea participa la inmormantarea sotului sau, cererea fiind transmisa de procurori conducerii arestului Capitalei, potrivit unor surse din Politie.


Sursele citate au declarat pentru MEDIAFAX ca Ioana Vonica a solicitat procurorilor sa fie eliberata temporar din arest, pentru a-si putea conduce sotul pe ultimul drum, iar solicitarea acesteia a fost transmisa, miercuri, la arestul central al Politiei Capitalei, unde aceasta este incarcerata.


Surse din randul anchetatorilor spun ca eliberarea Ioanei Vonica nu este de competenta politiei, autoritatea care poate decide sa-i permita acesteia participarea la inmormantarea sotului sau fiind instanta care a decis masura arestarii preventive.


Proprietarul grupului Polisano, Ilie Vonica, a murit, marti dupa-amiaza, la una din clinicile sale din Sibiu, unde a ajuns dupa ce a cazut de la etajul vilei sale, iar prima ipoteza a anchetatorilor este ca barbatul a incercat sa se sinucida, sarind de la etaj.


Potrivit unor surse apropiate familiei, trupul lui Ilie Vonica va fi depus la capela Bisericii din Groapa, din municipiul Sibiu, iar inmormantarea va avea loc duminica.


Surse judiciare declarau ca omul de afaceri Ilie Vonica s-a aruncat de la una dintre terasele locuintei sale, de la o inaltime de circa opt metri, si ca a lasat in locuinta sa de pe strada Andrei Muresanu din municipiul Sibiu o scrisoare in care isi explica gestul.


Ilie Vonica a explicat in scrisoare ca arestarea sotiei si problemele firmelor sale l-au determinat sa isi ia viata, el cerandu-i, totodata, iertare sotiei si sa aiba grija de fiica lor, potrivit unor surse judiciare. Documentul este adresat sotiei, careia Ilie Vonica i-a scris ca nu poate trai "singur", stiind ca ea este "acolo", adica in arest.


Aceleasi surse au precizat ca, din discutiile avute cu apropiatii familiei Vonica, s-a stabilit ca omul de afaceri a refuzat sa manance de cand sotia sa a fost arestata, iar marti, inainte de a se arunca in gol de pe o teresa a imobilului in care locuia, a fumat foarte mult.


Omul de afaceri Ilie Vonica, de profesie medic, era proprietarul grupului Polisano, din care face parte si lantul de farmacii Reteta, la care luna trecuta au avut loc perchezitii in dosarul retelor false, in care au fost arestate ulterior noua persoane suspectate de evaziune fiscala, spalare de bani, inselaciune, fals intelectual si uz de fals, infractiuni prin care au creat bugetului de stat un prejudiciu de aproximativ 1,7 milioane de lei.


Ilie Vonica si sotia sa, Ioana Vonica, au fost audiati in 20 mai la Politia Capitalei, iar ulterior sotia omului de afaceri a fost arestata. De asemenea, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor detinute de sotia lui Ilie Vonica.


In 22 mai, Tribunalul Bucuresti a dispus arestarea preventiva a noua persoane - Ioana Vonica, Decebal Valentin Oprea, Bogdan Mihai Nastasie, Iuliana Ilincea, Anca Maria Otinceanu, Alina Ioana Manescu si medicii Otilia Fanica Georgescu, Emilia Niculescu Mizil si Aristica Poenaru, de la Sectia Hematologie a Institutului Clinic Fundeni.


Potrivit procurorilor, reprezentantii societati care detine lantul de farmacii "Reteta" ar fi inregistrat in contabilitate facturi fictive de achizitii de medicamente de la societati "fantoma".


Astfel, in baza a aproximativ 1.100 de retete false pentru medicamente oncologice si hematologice emise de trei medici de specialitate, pe numele unor pacienti care nu au beneficiat de acestea, reprezentantii societatii au decontat fraudulos la Casa de Asigurari de Sanatate a Municipiului Bucuresti (CASMB) suma de aproximativ 8,3 milioane de lei.


Ilie Vonica (59 de ani), de profesie medic ginecolog, a construit dupa 1989 un grup farmaceutic din care face parte distribuitorul farmaceutic Polisano - pe locul trei pe piata distributiei de medicamente, centrele medicale generaliste Clinica Polisano, centre de fertilizare in vitro, un spital privat in Sibiu, reteaua de farmacii Reteta si producatorul de medicamente Polipharma Sibiu. Pe langa aceste activitati, grupul detinea si un dealer Toyota, un service auto Citröen, o agentie de turism proprie, proiecte de sport si agrement, constructii imobiliare si real estate.


Grupul Polisano, cu aproximativ 2.000 de angajati, a inregistrat in 2012 venituri totale de peste 300 milioane euro.


In 2011, Vonica a vandut reteaua de clinici de dializa grupului Diaverum, controlat de fondul de investitii Bridgepoint, tranzactie estimata la aproximativ 25 de milioane de euro.Mediafax.ro
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1141 (s) | 35 queries | Mysql time :0.017588 (s)