News Flash:

Ioan Niculae, audiat in dosarul Romgaz

6 August 2014
537 Vizualizari | 0 Comentarii
Omul de afaceri Ioan Niculae s-a prezentat miercuri la sediul DIICOT pentru a fi audiat in dosarul Romgaz, in care este acuzat de mai multe infractiuni, printre care sustragere de sub sechestru, instigare la abuz in serviciu si spalare de bani.


Inainte de intalnirea cu procurorii, Ioan Niculae a declarat ca nu are nicio logica decizia anchetatorilor de a schimba acuzatia de subminare a economiei nationale in instigare la abuz in serviciu.


La DIICOT au fost chemate si fosta sotie lui Ioan Niculae, Domnitei Niculae, dar si actuala iubita, Nicoleta Mariana Toncea.


Initial, Ioan Niculae a fost pus sub acuzare in acest dosar alaturi de alte 40 de persoane, functionari publici cu functii de conducere din cadrul SNGN Romgaz, Ministerul Economiei, Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei si reprezentanti ai unei societati comerciale din municipiul Bucuresti, pentru savarsirea infractiunilor de complot si subminarea economiei nationale. Printre cei acuzati se afla si fostul ministru al Economiei Adriean Videanu.


Acuzatiile au fost schimbate apoi in sustragere de sub sechestru, instigare la abuz in serviciu si spalare de bani.


Ulterior, procurorii DIICOT au extins urmarirea penala in dosarul Romgaz si l-au pus sub acuzare pe Ioan Niculae pentru ca a instrainat mai multe bunuri pe care procurorii instituisera sechestru asigurator, ajutat de Domnita Niculae (fosta sotie), Adina Elena Niculae (fiica) si Nicoleta Mariana Toncea (actuala iubita).


In sarcina invinuitilor se retine ca au desfasurat activitati infractionale care au produs un prejudiciu de 126 milioane de dolari patrimoniului SNGN Romgaz SA si bugetului consolidat al statului si au avut drept consecinta punerea in pericol a sistemul energetic national.


Procurorii sustin ca persoanele puse sub acuzare au aprobat livrarea de catre Romgaz a unor cantitati considerabile de gaze naturale catre societatea InterAgro, detinuta de Ioan Niculae, la preturi mult diminuate fata de cele practicate de Romgaz, cu eludarea reglementarilor legale in materie, precum si mentinerea facilitatilor acordate societatii, in conditiile in care inregistra datorii semnificative la plata gazelor furnizate.


Se mai retine ca activitatea infractionala a generat imposibilitatea repartizarii de catre Romgaz a rezervelor necesare pentru realizarea programului national de inmagazinare si cresterea importului de gaze naturale, cu consecinta punerii in pericol a Sistemul Energetic National, ca ramura strategica a economiei nationale si subminarii economiei nationale, arata DIICOT.


AGERPRES
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0847 (s) | 35 queries | Mysql time :0.028360 (s)

loading...