News Flash:

INTERCEPTARI: Gruia Stoica il intreba pe Bostina daca la MT are influenta Fenechiu sau Gaurean

30 Ianuarie 2014
412 Vizualizari | 0 Comentarii
Gruia Stoica îl întreba pe Doru Boştină dacă la MT are influenţă Relu Fenechiu sau Călin-Bogdan Găurean, pentru a afla de la directorul CFR Marfă ce preţ oferă la licitaţia pentru transportarea cărbunelui, omul de afaceri spunându-i că Dragoş Drăghici " are atâta mândrie, e atât de dobitoc". Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), este urmărit penal pentru cumpărare de influenţă, după ce i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la o licitaţie pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia (CEO).

Gruia Stoica a fost reţinut, miercuri seară, de procurorii anticorupţie şi va fi prezentat joi Curţii de Apel Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă, iar avocatul Doru Boştină a primit interdicţie de a părăsi ţara, acesta fiind acuzat de trafic de influenţă. 


Potrivit documentelor procurorilor, în 22 ianuarie, Stoica Gruia, persoană ce controlează SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti, membră a grupului Grampet, a purtat discuţii cu avocatul Doru Boştină, în restaurantul unui hotel din Bucureşti, în cadrul cărora i-a trasat sarcini referitoare la modul de acţiune în vederea adjudecării, la un preţ avantajos pentru GFR, a contractului de transport de la nivelul SC CEO SA.


Iniţial, Gruia Stoica l-a întrebat pe Doru Boştină dacă se mai află în relaţii bune cu fostul secretar de stat din Ministerul Transporturilor (MT) din anul 2013: "Zi-mi şi mie, tu erai pe bune cu un secretar de stat de la Transporturi, Găurean").


În urma răspunsului afirmativ al lui Boştină, Gruia Stoica a continuat, fiind interesat "cât de bine îl mai struneşte pe directorul de la Transporturi, pe ăla mare" (n.n. referire la directorul general al CFR Marfă). Avocatul nu a putut să dea un răspuns concret, dar a promis că "se va ocupa", au scris procurorii în documentele citate.


Anchetatorii arată că următoarele replici ale celor doi "trădează evident menirea infracţională a întrevederii din data de 22.01.2014:


Stoica Gruia: Cine este mai influent acolo, FENECHIU sau GĂUREAN?(n.n. referire la fostul ministru al Transporturilor Fenechiu Relu)


Boştină Doru-Cătălin: FENECHIU nu mai are cum...


Stoica Gruia: Aşteptăm! GĂUREAN era omul lui. Deci după ce... îţi spun exact, vreau să-ţi fac o propunere.


Boştină Doru-Cătălin: Da. Da.


Stoica Gruia: Propunerea este că a mai avut un contract.


Boştină Doru-Cătălin:Da


Stoica Gruia: Asta înseamnă …scurt….


Boştină Doru-Cătălin: Mă ocup ?!


Stoica Gruia: Da, dar nu trebuie să…., deci, trebuie să aflăm...ştii tu."


Imediat, avocatul, în prezenţa lui Gruia Stoica, l-a apelat telefonic pe Călin-Bogdan Găurean, căruia, "după un schimb de amabilităţi, pigmentat cu replici aparent deferente ale învinuitului Boştină Doru Cătălin, i-a propus o întâlnire pentru ziua următoare la restaurant în Bucureşti:


«Să trăiţi! Când eraţi mare în funcţia asta, ne mai băgaţi şi pe noi în seamă, mai fumam o ţigară, mai alea, alea, alea… mă mai lăudam şi eu, uite, mă, am şi eu un prieten ministru. Mai putem să mai... ? Nici eu nu mi-am imaginat că se termină…doamne fereşte…nu ne dorim asta. Păi, uite, nu ne-am mai văzut de mult şi mă gândeam că poate, uite, fumăm o ţigărică zilele astea. Azi, mâine, poimâine, când poţi tu! Mâine ţi-ar fi mai ok. Mâine, după trei? Păi…ne vedem la trei,? Gata, că stăm mai în linişte acolo, da? Gata, te pup, pa, pa, numai bine…pa, pa»".


După încheierea convorbirii telefonice, Gruia Stoica şi-a manifestat nemulţumirea cu privire la relaţia interpersonală pe care o avea cu Dragoş-Alexandru Drăghici, directorul general al CFR Marfă, în prezent aflat în spital, şi totodată reticenţa că avocatul Doru Boştină va reuşi în demersurile sale infracţionale: "Ăla de la CFR MARFA are atâta mândrie în (foloseşte cuvinte obscene) lui, e atât de dobitoc, încât nu ştiu ce o să faci", au mai arătat procurorii.


În contextul aceleiaşi discuţii, Boştină a revenit la subiectul iniţial şi i-a cerut lui Gruia Stoica lămuriri suplimentarea referitoare la subiectul pe care urma să îl abordeze la întâlnirea din ziua următoare cu Călin-Bogdan Găurean: "Deci, de la GĂUREAN ce trebuie să mai aflu dacă mai are controlul trebii? De la GĂUREAN trebuie să aflu dacă mai e în controlul trebii? Acolo la MARFĂ?".


În ce priveşte acest aspect, Gruia Stoica i-a detaliat lui Boştină care era de fapt scopul intervenţiei sale pe lângă Călin-Bogdan Găurean, anume licitaţie ce urma să fie organizată de CEO la data de 29.01.2014 şi care avea ca obiect "un transport mare de cărbune".


"Stoica Gruia: Da. E o licitaţie peste o săptămână.


Boştină Doru-Cătălin: Da.


Stoica Gruia: Marţi.


Boştină Doru-Cătălin: Da.


Stoica Gruia:Un transport mare de cărbune.


Boştină Doru-Cătălin: Da.


Stoica Gruia: Ca boul ăsta să vină…


Boştină Doru-Cătălin: Să ştim preţul…


Stoica Gruia: Preţul, să ştim tot, să trimită ăla acolo să trimită un om de-al meu şi să-şi vadă de treaba lui…la partea asta suntem… şpăgile. BOŞTINĂ nu te pune cu mine…cu ăsta, că nu-i arde


Boştină Doru-Cătălin: Da. Gata.


Stoica Gruia: Marţi este licitaţia! Vezi prima data dacă GĂUREAN, dacă e sub mâna lui. Vezi cine-l ia de urechi şi cine-l controlează pe el.


Boştină Doru-Cătălin: Am înţeles!


Stoica Gruia: Şi să îi facem rost!


Boştină Doru-Cătălin: Da. Gata! Da. Gata domne, vorbesc cu omul!


Stoica Gruia: Nu ştie asta adevăratelea de problemele CFR MARFA! Să vedem cine a câştigat, că asta se face o singură data! (neinteligibil, cei doi în acelaşi timp) S-o spună acolo, unii nu înţeleg… (limbaj trivial)…de prost ce e…".



  • Gruia Stoica i-a cerut lui Fenechiu "5 minute" pentru o întâlnire,acesta i-a răspuns că este la Iaşi


Călin Găurean i-a spus lui Doru Boştină că nu poate intermedia o întâlnire a directorului CFR Marfă cu Gruia Stoica şi i-a recomandat să i-a legătura cu Relu Fenechiu, căruia Gruia Stoica i-a cerut, printr-un SMS, "5 minute" pentru o întâlnire, fostul ministru răspunzând că este la Iaşi.


În 24 ianuarie, Gruia Stoica i-a transmis un SMS lui Relu Fenechiu, cerându-i "5 minute" pentru o întâlnire. Fenechiu i-a răspuns că se află în Iaşi, iar în zilele următoare "se pare că nu  a avut loc o întâlnire între cei doi, însă merită reliefată insistenţa inculpatului de a găsi orice mijloc şi orice persoană disponibilă să marşeze la planul infracţional pe care l-a conceput", au mai scris procurorii în documentele citate.


Anchetatorii mai notează că încercările lui Gruia Stoica de a afla conţinutul ofertei pe care urma să o depună CFR Marfă nu au avut nici un rezultat, "aspect care de altfel nu este de natură să înlăture existenţa infracţiunii de cumpărare de influenţă".


Astfel, arată procurorii, în 29 ianuarie 2014, la sediul  SC CEO SA din municipiul Târgu Jiu, au fost depuse două oferte pentru participarea la licitaţie, de la CFR Marfă şi GFR Group. În aceiaşi zi, întreaga documentaţie a fost ridicată de anchetatori.


Gruia Stoica a refuzat să se prezinte la audieri, astfel că a fost emis un mandat de aducere pe numele acestuia. Omul de afaceri a fost dus miercuri seară la sediul central al DNA, încătuşat şi escortat de poliţişti, pentru a-i fi aduse la cunoştinţă învinuirile.


Potrivit DNA, în mai 2013, SC Complexul Energetic Oltenia (CEO) SA Târgu Jiu a lansat public procedura de licitaţie pentru încheierea acordului cadru şi a contractelor subsecvente având ca obiect "Servicii de transport feroviar de cărbune" pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Işalniţa şi sucursala Electrocentrale Turceni.


La 17 ianuarie 2014, SC CEO SA a transmis invitaţii de participare la procedura de licitaţie (cu depunerea în plic a ofertelor, organizată conform normelor interne ale autorităţii contractante) mai multor societăţi, între care CFR Marfă SA şi SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti. Licitaţia avea ca obiect prestarea de servicii de transport de cărbune pe o perioadă de trei ani, începând cu 1 aprilie 2014, cu o valoare estimată de 473.068.410 lei (peste 100 milioane euro) fără TVA.


Anchetatorii susţin că "există date şi indicii temeinice potrivit cărora, la data de 22 ianuarie 2014, omul de afaceri Gruia Stoica, reprezentând SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti, i-a oferit avocatului Boştină Doru-Cătălin suma de 3.000.000 euro, în schimbul influenţei pe care avocatul a lăsat să se creadă că o are, printr-un intermediar, asupra directorului general al CFR Marfă SA (unul dintre competitori), în scopul divulgării, de către acesta din urmă, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, a preţului pe care societatea pe care o conduce urma să îl ofere, în cadrul licitaţiei".


Acest demers avea ca scop, potrivit DNA, depunerea de către Grup Feroviar Român a unei oferte cu un preţ cât mai apropiat de cel propus de CFR Marfă, astfel încât profitul înregistrat pe parcursul derulării contractului să fie maximizat ori eventualele pierderi minimizate.


Procurori ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie au descins, miercuri, la Complexul Energetic Oltenia din Târgu Jiu, de unde au ridicat mai multe documente depuse pentru licitaţie, chiar cu o jumătate de oră înainte deschiderii ofertelor.


Conform unor surse din cadrul companiei energetice, procurorii anticorupţie au ridicat plicurile în care erau depuse ofertele CFR Marfă şi ale Grupului Feroviar Român, valoarea estimată a contractului fiind de circa 48 de milioane de euro. Mediafax.ro 

Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1214 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013678 (s)

loading...