News Flash:

INCREDIBIL! O femeie de 39 de ani a murit in timp ce era plimbata intre SPITALE

9 Ianuarie 2018
275 Vizualizari | 0 Comentarii
smurd22

Doua anchete au loc la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sibiu si la Spitalul Militar din Sibiu, dupa ce o femeie de 39 de ani a murit, plimbata de la o Unitate de Primiri Urgente la alta, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Maria Ciorogar, femeia in varsta de 39 de ani, din Sibiu, a murit dupa ce, in 28 decembrie s-a simtit rau si, ajutata de membrii familiei, a mers la UPU Spitalului Clinic Judetean de Urgente. Pentru ca a fost aglomerat, femeia a plecat la Centrul de Primiri Urgente de la Spitalul Militar, unde starea ei a devenit mai grava, astfel ca personalul medical a decis sa cheme o ambulanta, cu care femeia s-a reintors la Urgenta Spitalului Clinic Judetean.

La scurt timp, insa, aceasta a murit.

Familia acuza ca nu s-a intervenit prompt, astfel ca viata femeii sa fie salvata.


Conducerea Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Sibiu a inceput o ancheta, dupa ce familia a cerut explicatii.

”Este un caz regretabil, iar unitatea noastra intelege durerea familiei. Precizam insa ca toti pacientii care se prezinta si sunt inregistrati la Unitatea de Primiri Urgente sunt investigati de personalul medical si nimeni nu este trimis catre alte unitati spitalicesti. Intr-adevar, poate exista un timp de asteptare mai indelungat, datorat adresabilitatii ridicate, UPU deservind pacientii din intregul judet. Pacienta in discutie a decis insa sa paraseasca UPU, din cauza aglomeratiei, asumandu-si aceasta hotarare, fara a se inregistra. (...) Spitalul intentioneaza sa demareze o investigatie pentru a clarifica toate aspectele acestui caz”, a declarat Decebal Todarita, purtatorul de cuvant al Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Sibiu.

Todarita a spus ca la registratura UPU exista o singura fisa de prezentare, intocmita in momentul in care pacienta a fost retrimisa de la Spitalul Militar, unde a decis sa se prezinte dupa ce a parasit UPU Sibiu.

”Pacienta fost retrimisa la UPU a SCJU Sibiu de la CPU al Spitalului Militar, cu serviciul SMURD, in stare grava. Medicii nostri au intervenit cu promptitudine, s-a incercat resuscitarea acesteia, dar pacienta nu a mai putut fi din pacate salvata, suferind un stop cardio-respirator”, a mai spus Todarita.

Si la Spitalul Militar Sibiu a fost demarata o acheta in acest caz.

Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0918 (s) | 34 queries | Mysql time :0.022551 (s)