News Flash:

ICCJ decide pe 6 mai daca il va condamna pe Liviu Dragnea in dosarul Referendumului

23 Aprilie 2015
271 Vizualizari | 0 Comentarii
Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a ramas miercuri in pronuntare in dosarul Referendumului, in care Liviu Dragnea este judecat pentru fapte de coruptie, si a stabilit sa ia o decizie, pe fond, in 6 mai.


Judecatorii instantei supreme au ascultat miercuri pledoariile acuzarii si apararii, dar si ultimul cuvant al tuturor inculpatilor in dosarul Referendumul, in care este judecat pentru fapte de coruptie si ministrul Dezvoltarii si Administratiei Liviu Dragnea.


Dupa ce procurorul a cerut condamnarea acestuia la o pedeapsa cu executare, fara a mentiona si cuantumul pedepsei, avocatul lui Liviu Dragnea le-a spus judecatorilor ca DNA trebuia sa dovedeasca ca clientul sau a cunoscut caracterul necuvenit al votului.


"Chiar DNA decide ca inculpatul nu a savarsit vreo actiune de determinare la legea electorala. Nu suntem de acord cu aceasta argumentare, daca am fi de acord am goli de continut procesul electoral, in acest dosar nu am gasit macar o proba care sa arate ca o persoana a fost constransa sa vina la vot", a spus avocatul lui Liviu Dragnea, Marian Nazar.


In ultimul cuvant in fata judecatorilor Liviu Dragnea a declarat ca, in opinia sa, acuzatiile care i-au fost aduse "pleaca de la o premisa gresita si periculoasa pentru Romania".


"Nimeni nu va mai indrazni sa cheme cetatenii la vot, in vreme ce aceasta prezenta la vot reprezinta un folos pentru democratie. Sustin nevinovatia, am credinta ca actiunile mele au respectat legile tarii, am adus argumente si probe pentru a fi achitat", a spus Dragnea. Mediafax.ro
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZT.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1247 (s) | 35 queries | Mysql time :0.031269 (s)

loading...